Dan Alexa, categoric după debutul din FC Botoșani – FC Hermannstadt 2-2. Îi cere urgent lui Valeriu Iftime două transferuri și îl avertizează pe nou-venitul Romario Benzar: „A întrat într-un con de umbră”

Dan Alexa a debutat, luni, pe banca tehnică a celor de la FC Botoșani, în remiza cu FC Hermannstadt din runda cu numărul 8 a Superligii, scor 2-2. La scurt timp după fluierul final, cel poreclit „Chirurgul” s-a afișat foarte hotărât în fața reporterilor și a tras primele concluzii. Tehnicianul i-a cerut lui Valeriu Iftime două transferuri și în același timp l-a avertizat pe nou-venitul Romario Benzar.

Prima reacție a lui Dan Alexa, după debutul din FC Botoșani – FC Hermannstadt 2-2. Antrenorul îi cere urgent lui Valeriu Iftime două transferuri și îl avertizează pe nou-venitul Romario Benzar

Aflat la primul meci pe banca tehnică a celor de la FC Botoșani, Dan Alexa s-a văzut nevoit să treacă prin multe emoții. Echipa sa a deschis scorul în fața celor de la FC Hermannstadt, în duelul din runda cu numărul 8 a Superligii, însă ulterior a fost împinsă în corzi. Sibienii au răsturnat scorul de pe tabelă până la pauză și, de asemenea, au mai avut un gol anulat de VAR.

În repriza secundă, FC Botoșani a restabilit egalitatea la 2, însă din minutul 67 a rămas în inferioritate numerică, după ce ivorianul Drole a văzut direct cartonașul roșu pentru un atac cu talpa. În ceea ce privește tabela de marcaj, aceasta nu s-a mai modificat până la final. Singurul moment notabil a fost reprezentat de cartonașul roșu pe care Sota Mino, de la FC Hermannstadt, l-a încasat în prelungiri.

La flash-interviu, Dan Alexa a fost întrebat, printre altele, de ultimul transfer realizat de Valeriu Iftime. Cu doar câteva ore înainte de FC Botoșani – FC Hermannstadt, patronul moldovenilor a dezvăluit că a bătut palma cu Romario Benzar. Experimentatul fundaș dreapta a semnat cu FC Botoșani, însă Dan Alexa a părut destul de sceptic în privința acestei mutări:

„Benzar ar trebui să fie un plus. Din păcate, cred că în momentul ăsta ar trebui să confirme. În ultimii ani a intrat într-un con de umbră. E un jucător pe care îl cunosc, care mi-ar plăcea să cred că nu a spus ultimul cuvânt”, a declarat Dan Alexa, la Digi Sport.

Potrivit dezvăluirii făcute de Valeriu Iftime, Romario Benzar a semnat cu FC Botoșani pe un an, cu posibilitate de prelungire pe încă un sezon.

Se cer noi transferuri la FC Botoșani

În continuare, Dan Alexa a transmis că mai așteaptă transferuri la echipă. Antrenorul vrea încă doi jucători, dintre care unul să fie un atacant de careu.

„Mai trebuie un jucător, doi. Acum, cu Drole suspendat… Ne trebuie un atacant de careu, oricum el nu era atacant de careu. Dar avem un lot bun, mi-a plăcut azi că jucătorii au suferit, au avut determinare și poate fi un punct de plecare pentru noi. E important.

Sunt și jucători noi, au nevoie de acomodare, nu e așa simplu. Trebuie să păstrăm lucrurile bune de azi și să eliminăm greșelile”, a mai declarat Dan Alexa.

Publicat: 04 09. 2023, 22:06