„Dacă FCSB intră în play-off, atunci crocodilul ne mănâncă pe toți!”. Conducătorul din Superliga avertizează și surprinde spunând că „nu trebuie să ne plângem de înjumătățirea punctelor”. EXCLUSIV
Valeriu Iftime a spus pentru ProSport că FCSB va fi cu totul o alta dacă reușește calificarea în play-off-ul Superligii.
FC Botoșani este revelația campionatului, moldovenii fiind în acest moment pe locul trei în clasament, 38 de puncte, la egalitate cu locul doi, Dinamo, dar despărțite de golaveraj.
„Dacă FCSB intră în play-off, atunci crocodilul ne mănâncă pe toți!”
Lider este Rapid, 39 de puncte, echipă pe care Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, nu o consideră cea mai puternică din Superliga.
Dar, acesta nu ezitat să numească echipa pe care el o vede ca una dintre cele mai bune ale Superligii, însă cu condiția ca aceasta să prindă play-off-ul.
„Noi avem acum un punctaj foarte bun, 38 de puncte, cel pe care ni-l putem îmbunătăți. Dar nu trebuie să mă plâng apoi că punctele se vor înjumătăți, deoarece punctele se vor înjumătăți pentru toți. Iar lumea nu trebuie să se uite că FCSB este acum în afara play-off-ului că nu va rămâne sigur acolo. Dacă echipa lui Gigi Becali trece de Rapid, vă spun clar că Rapid va mai pierde puncte deoarece trebuie să se desfacă și să iasă și la joc, atunci o să îl vedeți voi pe Gigi Becali că iar va băga adânc mâna în buzunar și va plăti bani mulți pentru întăririrea echipei. Iar domnul Gigi Becali are bani”, a spus Iftime.
„Vor veni ca un tăvălug peste noi”
Deși, în acest moment FCSB este în afara play-off-ului, locul 9, 28 de puncte, Valeriu Iftime o vede pe FCSB ca pe una dintre cele mai puternice adversare.
„FCSB dacă intră în play-off, atunci crocodilul ne va mânca pe toți, Vor veni ca un tăvălug peste noi, nu contează că vor intra de pe locul 5 sau 6, pentru că în play-off o să fie un alt campionat. Ați văzut ce forță a avut FCSB cu Fayenoord, când a dat drumul la motoare și a venit din spate? Așa o să se întâmple și în play-off. FCSB are dintre noi cei care ne aflăm în față cea mai mare experiență în disputarea unor meciuri cu o asemenea miză. Și sunt și buni. Acum la prima vedere, noi cei de la FC Botoșani ne vom bate la titlu cu Rapid, Dinamo și Craiova, dar să vă uitați voi apoi la FCSB dacă intră în play-off.
De ce zic că Rapid va mai pierde puncte? Păi trebuie să iasă la joc și o să fie surprinsă. În meciul direct cu noi Rapid a jucat doar pe contraatac, profitând de viteza lui Petrila și Dobre de pe benzi. Din păcate nu i-am putut deschide, dar noi am fost cei care am controlat posesia în acest meci. Și vă mai spun încă o dată, nimeni nu trebuie să se plângă de înjumătățirea punctelor, deoarece este un regulament asumat de toată lumea și nu e frumos să te pângi în timpul jocului de regulament. Pentru unele nereușite ale unora sau altora nu trebuie să ne căutăm un astfel de alibi. Nu trebuie să ne văităm că FCSB se va apropia de noi. Să câtige cine este cel mai bun”, a mai declarat acesta.