Cutremur la CFR Cluj! Louis Munteanu ar fi refuzat să joace la Galați pentru că n-a fost vândut și Varga ar avea datorii la el!

Louis Munteanu nu a fost în lotul celor de la CFR Cluj în deplasarea de la Galați, cu Oțelul, din etapa a șaptea a Superligii României.

Vicecampionii României au fost învinși de formația condusă de Laszlo Balint, scor 1-4.

Cutremur la CFR Cluj! Louis Munteanu ar fi refuzat să joace la Galați pentru că n-a fost vândut și Varga ar avea datorii la el!

CFR Cluj trece printr-un moment delicat, atmosfera de la club fiind una foarte tensionată. Echipa patronată de Nelu Varga a avut rezultate foarte slabe, iar acum se confruntă și cu probleme interne.

Louis Munteanu, unul dintre cei mai buni jucători ai sezonului trecut, a anunțat că nu mai vrea să joace și așteaptă să se rezolve transferul său în străinătate.

După meciul pierdut în Suedia, scor 2-7 cu Hacken, jucătorul a plecat direct la București, fiind supărat că nu și-a primit toți banii de la Nelu Varga și că a fost mințit în legătură cu plecarea sa în străinătate, potrivit Fanatik.

Deși conducerea a spus în numeroase rânduri că are oferte importante pentru el din Spania și Franța, transferul nu s-a realizat încă, iar Munteanu refuză să mai joace până când situația nu e clarificată.

  • 5 milioane de euro este cota de piață a lui Louis Munteanu, potrivit evaluării făcute de portalul de specialitate Transfermarkt.com

Transferul de 24 de milioane de euro la AC Milan îl aduce mai aproape pe Louis Munteanu de plecarea la Rennes!

Dintre toate cluburile interesate de serviciile lui Louis Munteanu, Rennes este echipa care insistă pentru transferul starului de la CFR Cluj. Clubul cu renume din Franța încearcă din nou varianta Louis Munteanu, după ce Conard Harder, prima variantă de transfer, a ales un alt club.

Concret, atacantul de la Sporting Lisabona s-ar fi înțeles deja cu AC Milan, italienii oferind mai mulți bani decât a putut să ofere Rennes.

Rennes este acum nevoită să revină la transferul golgheterului din sezonul anterior al Superligii. Totuși, patronul Nelu Varga cere o adevărată avere pentru realizarea transferului.

Omul de afaceri vrea să primească 18 milioane de euro pentru a-l ceda în Franța pe golgheterul din sezonul trecut al Superligii. Rennes ar fi dispusă să ofere doar 12 milioane de euro, iar momentan nu s-a ajuns la nicio înțelegere. Rămâne de văzut dacă Louis Munteanu va fi transferat totuși în străinătate sau dimpotrivă, va rămâne în continuare la CFR Cluj

  • 181 de milioane de euro este valoarea lotului celor de la Rennes, potrivit Transfermarkt.com
Publicat: 24 08. 2025, 21:47
Actualizat: 24 08. 2025, 21:55