Cum l-a convins Mihai Rotaru pe Dan Nistor să plece de la Universitatea Craiova! I-a dat o sumă uriașă fostului căpitan pentru a-l face „pachet” în transferul bombă al ultimelor ore de mercato | EXCLUSIV

ProSport a aflat cum l-a convins Mihai Rotaru pe Dan Nistor să plece de la Universitatea Craiova la Universitatea Cluj: finanțatorul alb-albaștrilor a fost de acord să îi plătească fotbalistului 5 salarii în plus!

Dan Nistor s-a transferat de la Universitatea Craiova la Universitatea Cluj, după ce Mihai Rotaru a acceptat plata a 75.000 de euro

Dan Nistor este noul fotbalist al „Șepcilor Roșii”, în poate cea mai spectaculoasă afacere a ultimei zile de mercato. Patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru, a vrut să scape de „veteranii” care nu se mai ridicau la nivelul pretențiilor oltenilor, dar care făceau și atmosferă în vestiar. Astfel, după ce a renunțat la Arlauskis, Papp sau Martic, Rotaru a decis să renunțe și la Dan Nistor, fost căpitan al alb-albaștrilor.

ProSport a aflat că negocierile dintre finanațator și mijlocașul Craiovei nu au fost deloc simple, dar că într-un final părțile au ajuns la un numitor comun, astfel încât plecarea jucătorului la Universitatea Cluj să se realizeze.

Din informațiile noastre, după o discuție în care s-au spus multe adevăruri, unele deloc prietenoase, Rotaru a acceptat să îi plătească mijlocașului 5 salarii. Este vorba de 75.000 de euro, în condițiile în care Nistor avea un salariu lunar în jur de 15.000 de euro. Interesant este că prin această decizie, Craiova scapă de un an din contractul fotbalistului, care ar fi expirat în vara lui 2024.

Publicat: 13 02. 2023, 23:58
Actualizat: 13 02. 2023, 23:59