Cum arată primul 11 ideal de 20.000.000 de euro după Etapa 20 din Superliga
Oțelul Galați e echipa care furnizează cei mai mulți fotbaliști în Echipa Etapei 20 din Superliga, după un 2-0 convingător în Giulești cu Rapidul. Am avut un week-end spectaculos în campionat, așa că și primul 11 ideal este unul de excepție, cu o valoare cumulată de 20.000.000 de euro potrivit cotelor de piață ale jucătorilor de pe transfermarkt.com!
Timp de două zile, în sondajul de la finalul materialului dar și pe homepage ProSport e rândul tău să votezi care dintre ei merită titlul de Jucătorul Etapei 20 și, astfel, o stea bonus în ierarhia celor mai buni dintre cei mai buni pe toată durata sezonului acesta, în topul Stelele Superligii.
Portarul din Echipa Etapei 20: încă o dată, „stâncă”!
Giannis Anestis (FC Botoșani): Al treilea meci consecutiv în Superliga fără gol primit, după 1-0 la Unirea Slobozia și 0-0 cu Rapid acasă venind un 0-0 la FC Argeș, formație din poziție de play-off care a atacat constant, mai cu seamă în prima repriză. Încă o dată, grecul a fost „stâncă” și a contribuit decisiv la punctul foarte important obținut de moldovenii lui Leo Grozavu.
Rezerve:
- ⭐⭐⭐⭐ – Isenko (Univ. Craiova)
- ⭐⭐⭐ – Dur-Bozoancă (Oțelul)
- ⭐⭐ – Buzbuchi (Farul)
- ⭐ – Epassy (Dinamo)
Linia defensivă, după multă vreme cu trei români și doar un stranier!
Costinel Tofan (FC Argeș): La doar a doua apariție din acest sezon, după o accidentare, fundașul dreapta din Echipa Etapei 20 e piteștean, crescut de FC Argeș și reîntors la formație încă din 2017! A făcut, cu banderola pe braț, un meci de excepție, salvând inclusiv un balon de pe linia porții și contribuind la defensiva perfectă a elevilor lui Bogdan Andone contra unui FC Botoșani de podium în Superliga.
Rezerve:
- ⭐⭐⭐⭐ – An. Rus (Oțelul)
- ⭐⭐⭐ – V. Crețu (FCSB)
- ⭐⭐ – Friday (Botoșani)
- ⭐ – Mikanovic (U Cluj)
Mihai Lixandru (FCSB): Fără probleme defensiv, pe rol de stoper în 2-0 la Unirea Slobozia, dar mai cu seamă remarcat pentru punerea în practică a unei scheme excelente la cornerul din care campioana a deschis scorul la Clinceni. Cel mai jucat fotbalist al roș-albaștrilor (110 baloane filtrate!), procentaj impresionant de 94% pase corecte, încă o prestație de top din partea unui jucător serios și muncitor.
Rezerve:
- ⭐⭐⭐⭐ – Stevanovic (Univ. Craiova)
- ⭐⭐⭐ – Capradossi (U Cluj)
- ⭐⭐ – Zivulic (Oțelul)
- ⭐ – Tudose (Argeș)
Paul Iacob (Oțelul Galați): Împotriva fostei echipe, Rapid, a marcat din lovitură liberă, cu o execuție rară în Superliga, pentru a nu lăsa nicio urmă de îndoială asupra deznodământului din Giulești, 2-0 pentru echipa lui Balint. În plus, meci de siguranță și echilibru în defensivă, a doua etapă la rând fără gol primit pentru o echipă pe care puțini o vedeau, după 20 de runde, să fim realiști, pe loc de play-off!
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Rezerve:
- ⭐⭐⭐⭐ – Stoinov (Dinamo)
- ⭐⭐⭐ – I. Cristea (U Cluj)
- ⭐⭐ – Pellegrini (Farul)
- ⭐ – Pospelov (UTA)
Conrado (Oțelul Galați): A anihilat „ca la carte” un flanc rapidist exploziv în teorie, cu Manea – Christensen – Dobre, reușind să câștige 10 din cele 14 dueluri directe în care a fost implicat și „cimentând” o defensivă pregătită de Laszlo Balint care a plecat din Giulești fără gol primit și cu trei puncte extrem de importante, după 2-0 și un joc solid pe toate planurile.
Rezerve:
- ⭐⭐⭐⭐ – Opruț (Dinamo)
- ⭐⭐⭐ – Bancu (Univ. Craiova)
- ⭐⭐ – Chipciu (U Cluj)
- ⭐ – Camora (CFR Cluj)
Dinamo domină în trio median
Cătălin Cîrjan (Dinamo): În 4-0 cu Metaloglobus efectiv s-a distrat pe teren, cu execuții rafinate și o viziune a jocului impresionantă. A pasat excepțional pentru deschiderea de scor a lui Soro în minutul 24, apoi, în prelungirile meciului, a driblat tot ce i-a stat în cale, pentru finalizare elegantă cu exteriorul, la firul ierbii și pe lângă portar. Dezinvolt și cu o încredere sporită e aproape irezistibil în Superliga!
Rezerve:
- ⭐⭐⭐⭐ – Vînă (Farul)
- ⭐⭐⭐ – Ceara (Csikszereda)
- ⭐⭐ – Dongmo (Petrolul)
- ⭐ – Olaru (FCSB)
Cristian Mihai (Dinamo): Intrat pe teren în minutul 54, la 1-0 cu Metaloglobus, a mărit diferența printr-o reluare fără preluare, cu stângul și din voleu, pe centrarea lui Soro prelungită superb de Opruț. Apoi, centrare cu precizie și calitate impresionante, pe fruntea lui Perica, pentru golul de 3-0. Impact extraordinar, un fotbalist care merită mai multe minute, în mod cert, la Dinamo!
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Rezerve:
- ⭐⭐⭐⭐ – Lameira (Oțelul)
- ⭐⭐⭐ – Mekvabishvili (Univ. Craiova)
- ⭐⭐ – Petro (Botoșani)
- ⭐ – Gnahore (Dinamo)
Pedro Nuno (Oțelul Galați): A deschis scorul cu o execuție plină de încredere și calitate în Giulești în ceea ce avea să se termine 2-0 pentru Oțelul în fața Rapidului și s-a fixat ca un pivot de construcție excepțional, în trio complementar cu Lameira și Joao Paulo, dominând clar linia mediană adversă în ciuda statutului clar de favorită pe care îl avea formația lui Gâlcă înaintea duelului.
Rezerve:
- ⭐⭐⭐⭐ – Bodo (Csikszereda)
- ⭐⭐⭐ – Rață (Argeș)
- ⭐⭐ – Bic (U Cluj)
- ⭐ – J. Paulo (Oțelul)
Un atac sclipitor, cu talent, experiență și inspirație
Andrei Cordea (CFR Cluj): Fără ca, per total, echipa din Gruia să domine categoric în 3-1 cu Csikszereda, mai cu seamă după pauză, a reușit să câștige și să iasă din zona fierbinte a retrogradării pentru că a fost încă o seară de excepție în dreptul lui Cordea. Un hattrick realizat din două finalizări de excepție pe acțiuni individuale plus penalty transformat pentru un fotbalist care se apropie de nivelul dinaintea plecării spre fotbalul arab.
Rezerve:
- ⭐⭐⭐⭐ – Soro (Dinamo)
- ⭐⭐⭐ – Cisotti (FCSB)
- ⭐⭐ – Grigoryan (Farul)
- ⭐ – Bordun (Oțelul)
© FOTO: Flaviu Buboi/SPORT PICTURES
Assad Al Hamlawi (Universitatea Craiova): S-a demarcat excelent și a reluat fără vreo șansă pentru portarul advers pentru deschiderea de scor în 2-0 la FC Hermannstadt, deplasare complicată cu atât mai mult cu cât a reprezentat debutul lui Dorinel Munteanu pe banca sibienilor. În 67 de minute pe teren a greșit doar două pase, a acoperit o zonă mult mai mare de teren decât în mod constant și s-a pus total în slujba victoriei oltenilor.
Rezerve:
- ⭐⭐⭐⭐ – Perica (Dinamo)
- ⭐⭐⭐ – Baiaram (Univ. Craiova)
- ⭐⭐ – Stoian (FCSB)
- ⭐ – Dumiter (Botoșani)
Florin Tănase (FCSB): Închidem atacul cu un „veteran” care poate juca aproape oriunde dincolo de linia apărării, autor al ambelor pase de gol pentru 2-0 la Unirea Slobozia, prima fiind în fapt un corner executat excepțional, pe colțul lung, pentru punerea în practică a unei scheme frumoase care a deschis victoria FCSB la Clinceni. Din nou, Tănase a fost mai mereu filtrul creativ esențial din ofensiva roș-albaștrilor.
Rezerve:
- ⭐⭐⭐⭐ – El Sawy (U Cluj)
- ⭐⭐⭐ – Bettaieb (Argeș)
- ⭐⭐ – D. Barbu (UTA)
- ⭐ – Biliboc (CFR Cluj)
Alege Jucătorul Etapei 20 din Superliga
Top Stelele Superligii după etapa 20
Iată cum se prezintă acum topul celor mai buni jucători din Superliga, în care se punctează etapă de etapă astfel:
- 5 ⭐- prezența în Echipa Etapei
- 4 ⭐spre 1 ⭐- nominalizare în categoria rezervelor pentru Echipa Etapei
- 1 ⭐- titlul de Jucătorul Etapei decis de votul publicului
În ierarhia de mai jos evidențiem din topul complet doar fotbaliștii careu au cumulat până în acest punct, după disputarea etapei 16 din sezonul regular, minimum 25 ⭐:
47 ⭐- Dobre (Rapid)
43 ⭐- Fl. Tănase (FCSB)
40 ⭐- Anestis (Botoșani)
39 ⭐- Mailat (Botoșani), Pospelov (UTA)
38 ⭐- Cîrjan (Dinamo)
36 ⭐- Boateng (Dinamo)
Foto: Sport Pictures
33 ⭐- Baiaram (Univ. Craiova)
31 ⭐- Christensen (Rapid), Mekvabishvili (Univ. Craiova)
30 ⭐- Opruț (Dinamo), Olaru (FCSB), C. Ganea (Farul)
29 ⭐- Stoinov (Dinamo), Mikanovic (U Cluj), Dur-Bozoancă (Oțelul)
28 ⭐- Kramer (Rapid), Chipciu (U Cluj)
27 ⭐- Lukic (U Cluj), Conrado (Oțelul)
26 ⭐- Radunovic (FCSB), Tudose, Bettaieb (Argeș)
25 ⭐- Caio (Argeș), Petrila (Rapid), M. Rădulescu, Romanchuk (Univ. Craiova), Ongenda (Botoșani), Costache (UTA), Ceara (Csikszereda), P. Nuno (Oțelul)
Antrenorul Etapei 20 în Superliga: Laszlo Balint (Oțelul Galați)
O victorie fără gol primit în deplasare, contra liderului Rapid și în atmosfera din Giulești, un joc foarte convingător și o remarcabilă siguranță în gestionarea provocării tactice. Pentru Balint a fost o etapă de colecție, iar Oțelul Galați așteaptă ultima rundă din 2025 pe poziție de play-off, cu toate că are, în teorie, antepenultimul lot din Superliga la nivelul cotelor de piață. Cu atât mai mult de apreciat parcursul proiectului pe care Balint îl coordonează!
- ⭐⭐⭐⭐ – Bergodi (U Cluj)
- ⭐⭐⭐ – Coelho (Univ. Craiova)
- ⭐⭐ – Grozavu (Botoșani)
- ⭐ – Charalambous (FCSB)
Foto Sport Pictures
Topul antrenorilor din Superliga după etapa 20
- 32 ⭐- Grozavu (Botoșani)
- 31 ⭐- Andone (Argeș)
- 25 ⭐- Balint (Oțelul), Mihalcea (UTA)
- 24 ⭐- Kopic (Dinamo), Gâlcă (Rapid)
- 19 ⭐- Charalambous (FCSB)
- 18 ⭐- Rădoi (Craiova)
- 15 ⭐- Zicu (Farul)
- 14 ⭐- Teja (Metaloglobus)
- 12 ⭐- Bergodi (U Cluj)
- 11 ⭐- Măldărășanu (Hermannstadt)
- 10 ⭐- Prepeliță (Slobozia), Sabău (U Cluj)
- 8 ⭐- Neagoe (Petrolul), Ilyes (Csikszereda)
- 7 ⭐- Coelho (Univ. Craiova), Pancu (CFR Cluj)
Fără stea: Petrescu, Mandorlini, L. Rus (CFR Cluj), Ciobotariu (Petrolul)