Cum a numit-o Cîmpanu pe Dinamo după meciul de la Botoşani
Trimis în teren în ultimele 20 de minute în locul lui Sebastian Mailat, George Cîmpanu a făcut o caracterizare a celor de la Dinamo, după meciul de la Botoșani.
FC Botoșani și Dinamo au remizat, 1-1, lucru care a împiedicat formația moldavă să revină pe primul loc al clasamentului, dar George Cîmpanu spune că au întâlnit cel mai puternic adversar.
Ce a spus Cîmpanu despre Dinamo, după meciul care a pus capăt etapei 17 din Superliga
A fost 1-1 între FC Botoșani și Dinamo, în cel mai interesant meci al etapei 17, dacă avem în vedere că se întâlneau echipele de pe locurile 2 și 4. Și, după fluierul final, au rămas pe aceleași poziții, doar că s-a micșorat distanța față de liderul Rapid, învinsă cu un incredibil 0-3, în deplasare, de către CFR Cluj.
După meciul de pe Stadionul Municipal din Botoșani, George Cîmpanu, care a intrat pe teren în minutul 69, în locul lui Sebastian Mailat, a spus că Dinamo este cel mai puternic adversar întâlnit până acum.
„Am întâlnit o echipă foarte puternică, cel mai valoros adversar de până acum. A fost un meci echilibrat, cu ocazii de ambele părți. Rezultatul este echitabil. Cu puțin noroc poate reușeam să câștigăm. Dacă marcam prin Bordeianu la 1-0, a mai fost ocazia lui Petro… A fost un meci plăcut ochiului suporterilor.
Acasă suntem foarte puternici. E greu, atmosfera, frigul, suntem obișnuiți cu condițiile. E greu să pleci cu puncte de la Botoșani. Nu ne așteptam să fim pe locul 2. Munca dă roade. Vrem să rămânem acolo cât mai mult timp. Ne pare rău că nu am urcat pe primul loc, dar mai sunt etape.
Sunt cifre importante pentru noi ca echipă, grup. Îmi doresc s-o ținem pe aceeași linie și să stăm acolo, sus”, a transmis fotbalistul.
Enriko Papa este de părere că Dinamo joacă cel mai frumos fotbal din campionat
Gazdele au deschis scorul pe finalul primei reprize, când Sebastian Mailat a înscris printr-un șut senzațional de la aproximativ 15 metri, din prima, trimițând mingea sub transversală.
„Știam că Kovtaliuk câștigă multe mingi, mă pregătisem să urmăresc mingea, am văzut că portarul era ieșit și execuția îmi aparține. Au fost două reprize diferite, prima a noastră, a doua clar a lor.
Puteam să închidem meciul prin Petro, ei la fel, când a scăpat Perica singur, dar rezultatul e echitabil. Știam că Dinamo e echipă foare bună, joacă fotbal, are posesie, dar la noi e greu să câștigi.
Ne bucură că suntem pe locul 2, acasă suntem foarte puternici. Sprăm să o ținem la fel și vrem să luăm 3 puncte la Slobozia. Ne doream victoria cu Dinamo, suntem buni acasă, dar e un egal de moral. Nu ne-a afectat înfrângerea de la Farul”, a spus atacantul, potrivit Digi Sport.
„Meci greu, rezultat echitabil. Am jucat bine în prima repriză, ei au atacat mai mult în repriza a doua. Puteam face 2-0, puteau câștiga ei. Muncim în continuare și ne uităm în sus.
Și Craiova e puternică, dar cred că Dinamo joacă cel mai frumos fotbal din campionat, cu posesie, pase între linii. Cred că a ieșit bine pentru noi.
Noi încercăm să jucăm bine, avem fotbaliști buni, cred că golul lui Mailat e golul anului. Asta face diferența. Azi nu ne-a ieșit. Avem cel mai bun portar din Superliga, a scos din situație de 1 la 1, se mai întâmplă să greșești.
Contează să te antrenezi bine, să ai jucători de calitate pe toate posturile ca noi. Suporterii ne-au suținut, a fost frumos. Va fi un meci greu, Unirea Slobozia aleargă mult, dar noi trebuie să fim atenți”, a completat Enriko Papa.