Cum a explicat Tudor Băluță înfrângerea suferită de Universitatea Craiova în fața unei echipe din Liga 3

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Universitatea Craiova continuă pregătirea de iarnă în Antalya, acolo unde oltenii au disputat un nou meci amical, pierdut cu 3-2 în fața echipei secunde a lui Stuttgart. 

După partidă, Tudor Băluță a explicat de ce formația sa a pierdut împotriva unei echipe de Liga a 3-a și a subliniat că tot ce contează în acest moment este pregătirea fizică.

„Cred că perioada asta e mai important să ne îmbunătățim fizic. Am fost câțiva care am venit după niște accidentări și e bine că am prins minute înainte de primul meci. Mai rămânem trei zile să ne antrenăm, din păcate vremea din România nu ne permite să avem condiții de aici, ne putem pregăti mai bine.

Luăm fiecare meci în parte, e drum lung, trebuie să ne motiveze faptul că am terminat anul pe primul loc. Momentan, o luăm pas cu pas. (n.r. despre meci) Am jucat împotriva unei echipe bune, sunt jucători tineri și buni. A fost un adversar bun, s-a văzut, un test bun. (n.r. despre altercații) chiar dacă e meci amical, e fotbal, ne-am dorit să jucăm ca într-un meci oficial.” a spus Băluță.

Universitatea Craiova, învinsă de Stuttgart II, într-un meci cu 3 reprize

Universitatea Craiova a evoluat în formula: Isenko (46 S. Lung jr. 80 L. Popescu) – Al. Creţu (80 Mogoş), Ad. Rus (80 Stevanovic), Romanchuk (58 Fălcuşan) – Mora (80 Gaşpăr), Mekvabishvili (91 Bancu), Cicâldău (58 Houri 84 T. Băluţă), Samuel Teles (58 Fl. Ştefan) – Matei (58 Băsceanu), Nsimba (80 Şerban), Etim (58 Muntean). Antrenor: Filipe Coelho. La acest meci, au fost menajaţi: Baiaram, Al Hamlawi, Screciu şi Badelj.

VfB Stuttgart II a început cu: Von der Felsen – Panna, Di Benedetto, Kohler, Nankishi, Luers, Fresle, Spalt, Notnagel, Gluck, Ouro-Tagha. Au intrat pe parcurs: Herwerth, Grois, Kastanaras, Sessa, Korkut, Jatta, Sanko, Kaufmann, Fritschi, Olivier, Hajdani. Antrenor: Nico Willig.

Publicat: 10 01. 2026, 18:34
Actualizat: 10 01. 2026, 18:39