Cum a ajuns transferul verii de la FCSB atât de important la construcție: „A avut norocul ăsta”

Cum a ajuns transferul verii de la FCSB atât de important la construcție: „A avut norocul ăsta”
Vezi galeria foto - 4 poze

Meme Stoica a analizat cum a ajuns Vlad Chiricheș, transferul verii de la FCSB, atât de important la construcție, fiind cunoscut faptul că fundașul central în vârstă de 33 de ani obișnuiește să urce foarte mult cu mingea la picior și, în aceeași măsură, să ofere pase foarte exacte, inclusiv când vine vorba despre distanțe mari.

Cum a ajuns transferul verii de la FCSB atât de important la construcție: „A avut norocul ăsta”

Președintele Consiliului de Administrație de la vicecampioana României a apreciat că acest aspect al jocului căpitanului naționalei României a fost dezvoltat foarte mult în perioadele petrecute de el la Napoli, acolo unde a fost antrenat la un moment dat de Maurizio Sarri, respectiv la Sassuolo, unde l-a avut antrenor pe Roberto De Zerbi, italianul care este în prezent la Brighton and Hove Albion, iar în trecut a fost jucător la CFR Cluj, ambii find tehnicieni care antrenează un joc de posesie foarte elaborat.

„A avut şansa să lucreze cu Maurizio Sarri şi cu Roberto De Zerbi. Puţini jucători au şansa să lucreze cu doi tacticieni recunoscuţi. Nu cred că există un antrenor care să nu îi includă în top 10 sau în top 5 în Europa”, a spus Meme Stoica, potrivit orangesport.ro.

Cu aceeași ocazie, oficialul de la FCSB a vorbit și despre o altă achiziție de marcă făcut de echipa roș-albastră în această vară, respectiv mijlocașul central croat Damjan Djokovic.

Meme Stoica l-a lăudat și pe Damjan Djokovic

Meme Stoica a avut de asemenea doar cuvinte de laudă la adresa fotbalistului în vârstă de 33 de ani, despre care a spus că le-a dovedit roș-albaștrilor în această săptămână de ce a fost atât de important în perioada petrecută la CFR Cluj.

Djokovic la Galaţi s-a accidentat, are laba piciorului umflată. S-a antrenat normal, a făcut recuperare, proceduri, s-a antrenat din nou şi s-a elucidat azi un mister. Nu era chiar mister. Înţeleg de ce CFR a câştigat campionatul.

 

Cu jucători precum el câştigi campionatul. Nouă ne-au lipsit mai mulţi jucători de genul lui. Venirea lui Djokovic e foarte importantă”, a mai spus Meme Stoica, potrivit sursei citate.

Riscă Vlad Chiricheș să fie repede scos din primul 11 de Gigi Becali?

Florin Gardoș, fostul coechipier al lui Chiricheș la FCSB, a vorbit recent despre revenirea acestuia la echipa roș-albastră și a lăsat de înțeles că nu exclude în totalitate posibilitatea ca Gigi Becali să îl tragă pe „linie moartă” după câteva meciuri, în cazul în care căpitanul naționalei României va avea evoluții sub așteptări.

Cine va fi căpitan cred că o să fie mai mult decizia patronului. La noi, ai văzut cum e, în general, căpitan e acel jucător care e talentat şi trebuie vândut. La FCSB nu pot să zic că e cazul, pentru că Florinel Coman, într-adevăr, e în formă.

 

Nu contează aşa mult acea banderolă. El în vestiar sigur o să fie un lider, 100%. Cu siguranţă, va avea evoluţii bune. Acum… ştim cum e ca fundaş. Se întâmplă să greşeşti… Să nu i se pună pata patronului”, a spus recent Florin Gardoș, potrivit as.ro. 

 

Publicat: 02 08. 2023, 21:03