Culisele unei mutări care poate pune Superliga pe harta fotbalului mondial. Cum ar fi ajuns Albion Rrahmani pe lista unui gigant din Europa și de ce Dan Șucu poate spera să-l spubere pe Gigi Becali. SPECIAL

Dan Șucu speră să dea o lovitură de proporții prin transferul lui Albion Rrahmani în Premier League, în condițiile în care vârful Rapidului ar fi intrat și pe lista gigantului Aston Villa. Englezii caută deja un înlocuitor pentru formidabilul Ollie Watkins, așa că nu este exclus ca această mutare de senzație să se realizeze.

Cum în sezonul viitor Aston Villa ar putea să joace chiar în grupele Champions League, fiind deocamdată în luptă cu Tottenham, șansele devin și mai mari ca englezii să caute întăriri, pentru a avea chiar două echipe capabile să facă față pe toate fronturile.

Prin urmare, pentru a prinde transferul carierei, Rrahmani trebuie să fie în formă maximă în play-off-ul care se apropie, mai ales că Rapid va avea iar două dueluri cu FCSB, liderul din Superliga.

Cum ar fi ajuns Albion Rrahmani pe lista gigantului Aston Villa! Englezii, în căutarea unui vârf de top

Rapid a investit mult în transferuri de la sosirea lui Dan Șucu, iar acum omul de afaceri speră să recupereze o parte din suma pe care a băgat-o pentru ca formația din Giulești să devină cu adevărat o echipă de top. Cu perspectiva de a demonstra pe viitor de ce este în stare și pe plan european, acolo unde n-a mai contat în ultimii ani.

După prestația de excepție cu FCSB, în care a reușit o dublă și a oferit un assist, Rrahmani are tot mai multe propuneri din străinătate, așa că Dan Șucu are șanse să ia o sumă considerabilă în schimbul vârfului kosovar.

Conform fanatik.ro, o variantă pentru unul dintre cei mai iubiți rapidiști ar putea fi Aston Villa, una dintre favoritele la cucerirea Conference League, a treia competiție europeană. De ce se poate realiza mutarea spectaculoasă? Cu 16 goluri și 10 assist-uri în această ediție de Premier League, Ollie Watkins are practic zilele numărate la Aston Villa, care speră să obțină zeci de milioane de euro în schimbul acestuia.

Arsenal, aflată iar în lupta pentru titlu din Anglia, pare să fie echipa care insistă cel mai mult pentru Watkins, însă și alte formații se bat pentru semnătura lui Ollie, al doilea marcator al campionatului, după super starul Erling Haaland. De altfel, Arsenal l-a vrut pe Watkins și în 2021.

La prima vedere, pare greu de crezut că Rrahmani se poate impune repede în Premier League, doar că naționala din Kosovo are deja destui oameni în ligile de top care contează: trecut prin Bundesliga, Milot Rashica este una dintre vedetele lui Beșiktaș, Vedat Muriqi joacă la Mallorca după ce a evoluat în tricoul lui Lazio, în timp ce Mergim Vojvoda a reușit să se impună la Torino.

Conducătorii Rapidului, convinși că se vor despărți de Albion Rrahmani: „Va fi greu să îl ținem!”

Conducătorii Rapidului sunt convinși că o despărțire în curând de Albion Rrahmani este foarte probabilă, chiar dacă fotbalistul n-are vreo clauză de reziliere.

„Dacă va continua așa, va fi greu să îl ținem. Era golgheterul SuperLigii cu 10 goluri în față, dacă nu se accidenta.
Nu are nicio clauză.

Nu trebuie să îl scoatem la licitație. Se scoate singur la licitație. Cluburile interesate ne vor căuta”, spunea Victor Angelescu, la Digi Sport Matinal.

Transferul lui Albion Rrahmani ar putea fi o lovitură grea pentru Gigi Becali, care n-a reușit deocamdată să-i vândă pe Florinel Coman și Darius Olaru.

  • 23 de ani are Albion Rrahmani
Publicat: 13 03. 2024, 09:04