Culise din cadrul judecării cazului Sepsi – FC U Craiova! În ce a constat apărarea Craiovei: „Tot zice domnul Mititelu că știe rezultatul, de o săptămână. Înseamnă că el face regulile” | EXCLUSIV

Comisia de Recurs a stabilit ca partida Sepsi – FC U Craiova să se rejoace din minutul 1, iar asta i-a înfuriat pe oficialii clubului din Sfântu Gheorghe, care susțin că nu s-a ținut cont de raportul arbitrului și observatorului și că nu s-a respectat regulamentul.

Aceștia spun că apărarea reprezentanților clubului FC U Craiova a constat în prezentarea unor partide în care meciurile au fost reluate, după ce au fost întrerupte pe motive de securitate.

„S-a venit cu asemănări de meciuri că i-a dat la cineva în cap și a continuat jocul, la alte meciuri. Venim cu aceste asemănări? Normal că atunci când se periclitează siguranța jucătorilor și spectatorilor meciurile se întrerupe și se evacuează. Dar speța noastră era cel mai ușor de judecat. Arbitrul a făcut pașii ca la carte și regulamentul asta spune”, a povestit pentru ProSport, Berecz Gyula, team managerul lui Sepsi.

„S-au adus rubrici din ziar tăiate, părerile unor oameni de fotbal”

Oficialul formației care în acest moment este în afara play-off-ului spune că alte probe cu care oltenii au susținut rejucarea au fost opiniile din spațiul public.

„S-au adus rubrici din ziar tăiate, părerile unor oameni de fotbal, declarațiile a fel de fel de oameni, fără o bază reală. Normal că toată lumea dorea rejucarea. Tot zice domnul Mititelu că știe rezultatul, de o săptămână. Înseamnă că el face regulile”, afirmă Berecz Gyula.

Conducătorii lui Sepsi sunt deciși să-și caute dreptatea la TAS, după ce Tribunalele Sportive din România nu le-au dat dreptate. „Nu pentru cele 3 puncte. Jucăm la orice oră din ce minut vor, dar e vorba de principii și de respectul pentru regulamente. Acesta este singurul motiv pentru care vom merge la TAS”, a spus team managerul lui Sepsi OSK.

Publicat: 09 03. 2023, 18:18