Cu astfel de faze își semnează sigur sentința la FCSB! Andrea Compagno, ratarea care l-a exasperat pe Gigi Becali

FCSB a primit vizita celor de la Poli Iași în etapa a 6-a din Superliga, pe Arena Națională, iar Andrea Compagno a avut o ratare incredibilă la începutul partidei din Superliga.

Cu astfel de faze își semnează sigur sentința la FCSB! Andrea Compagno, ratarea care l-a exasperat pe Gigi Becali

În minutul 13 al meciului FCSB – Poli Iași, la 0-0, Florinel Coman i-a pasat foarte bine lui Andrea Compagno după ce a vrut să pătrundă printre apărătorii lui Leo Grozavu, însă italianul a șutat pe lângă poarta lui Ailenei dintr-o poziție extrem de bună.

Astfel, italianul care a fost criticat de Gigi Becali în ultima perioadă a irosit o ocazie uriașă de a-și trece numele pe tabela de marcaj.

Cu astfel de faze, Andrea Compagno, atacantul pe care Gigi Becali a plătit 1,5 milioane de euro în momentul în care l-a cumpărat de la FC U Craiova, își poate semna sentința la FCSB.

În minutul 74, Andrea Compagno a fost înlocuit de Damjan Djokovic, fotbalist care a semnat cu FCSB la începutul sezonului 2023-2024.

Gigi Becali a anunțat că Andrea Compagno ar putea pleca de la FCSB

„Nu am ce, acum vor pleca vreo trei. Ce să mai fac cu ei? Nu mai suntem în competiții europene, ce să mai fac cu ei? Am avut azi oferte așa, Șut, Compagno și cu Cordea, care Cordea o să plece oricum. Refuz eu vreodată bani? Păi nu, eu am cerut trei milioane. Nu îl dau cu două, dacă dau trei, îl dau, la Șut. Compagno, dacă îl dau cu un milion jumate, da, îl dau cu un milion jumate, să vedem acum, din Rusia. (n.r. despre Șut) Se pune problema, dacă dau trei milioane. Banii.

(n.r. dacă va aduce alți jucători în cazul în care aceștia vor pleca) Imediat. Am eu ceva așa, dar nu sunt încă sigur, nu sunt încă focusat, până nu pleacă ei, după aia mă concentrez. (n.r. dacă este vorba despre jucători din campionatul intern) Păi, cam da.

Nu am vrut să îi dau. Am primit telefon, unul din Rusia și unul din Belgia, pentru Șut. Și eu am zis trei milioane și un milion jumate. Genk sau nu știu, parcă Genk, nu mai știu. Și am zis că nu pleacă Șut fără trei milioane, nu mai negociez”, a spus Gigi Becali, la ProSport Live.

Publicat: 20 08. 2023, 23:07