Cristi Săpunaru, verdict dur în privința penalty-ului primit de Rapid: „E vătămare corporală! N-ai cum să nu dai”

Cristian Ionut Sapunaru se bucura dupa un gol marcat din penalty in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si CFR Cluj, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Rapid Giulesti din Bucuresti, duminica 30 octombrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Cristi Săpunaru a oferit un verdict dur în privința penalty-ului primit de Rapid în prima repriză a derby-ului cu CFR Cluj, scor 2-1.

Căpitanul giuleștenilor consideră că intrarea lui Scuffet asupra lui Malele se încadrează la categoria „vătămare corporală” și o altă decizie ar fi fost total incorectă.

Săpunaru nu a discutat și despre faza celui de-al doilea penalty, unul foarte controversat, obținut de Marko Dugandzic. Stoperul a explicat că nu s-a aflat în apropiere și nu a putut vedea cu exactitate ce s-a întâmplat.

Cristi Săpunaru, verdict dur în privința penalty-ului primit de Rapid: „E vătămare corporală! N-ai cum să nu dai”

Săpunaru a făcut un apel la adresa suporterilor pentru derby-ul cu FCSB, programat duminica viitoare, și a dezvăluit că își dorește ca tribunele Arenei Naționale să fie pline.

„La al doilea eram departe, dar la primul e vătămare corporală! Îi dă doi pumni direct în cap! Dacă domnul Crăciunescu spune că n-a fost penalty…eu îl respect pe dânsul, dar n-ai cum să nu dai penalty la așa ceva! E penalty clar.
Nu ne-a fost frică, e campioana ultimilor 5 ani, știam că e meci greu. Cele mai mari ocazii au fost din faze fixe, șuturi pe poartă în rest nu știu dacă au avut. Au echipă puternică, experimentată.

Am pierdut marcajul, a reușit să dea gol, simplu. (n.r. – Deac) Este un fotbalist extraordinar și trebuie să îl aplaudăm pentru ce carieră a avut până acum. Noi vrem doar să intrăm în play-off, ce va fi după vom discuta atunci. (n.r. – meciul cu FCSB) Este un derby, într-un derby nu există favorită, se joacă cu sufletul și cu inima. Mi-aș dori să fie Arena Națională plină. Fotbalul e al suporterilor. (n.r. – Dugandzic) A luat mingea, era 100% că dă gol și normal că i-am zis că îl las. Vedem atunci cine simte mai bine”, a spus Cristi Săpunaru, după victoria obținută de Rapid cu CFR Cluj, scor 2-1.

Publicat: 30 10. 2022, 23:57