Cristi Munteanu, managerul de la Oțelul și fost portar al lui Dinamo, a dezvăluit pe cine susține în lupta din Superliga: „Practică cel mai bun fotbal din campionat!”

Cristi Munteanu (48 de ani) a vorbit, după meciul dintre Dinamo și Oțelul, 3-0, despre lupta la titlu din Superliga.

Cristi Munteanu, managerul de la Oțelul și fost portar al lui Dinamo, a dezvăluit pe cine susține în lupta din Superliga: „Practică cel mai bun fotbal din campionat!”

Înfrângerea clară suferită de Oțelul pe terenul lui Dinamo l-a nemulțumit profund pe Cristi Munteanu, managerul general al echipei antrenate de Dorinel Munteanu.

„Babicu” și-a exprimat, însă, convingerea că fotbaliștii de pe locul 3 al clasamentului play-off-ului din Liga 2 își vor reveni până la finalul sezonului.

În ceea ce privește lupta pentru titlu din Superliga, Cristi Munteanu a recunoscut că îi ține pumnii lui Gică Hagi, în contextul în care a jucat mai mult de 100 de meciuri pentru Farul Constanța.

„E un play-off extraordinar, e cel mai disputat şi interesant play-off de când se joacă această competiţie în acest fel.

Acum fotbalul cel mai frumos l-a arătat Farul Constanţa, Farul, echipa unde am evoluat şapte ani. Am peste 100 de meciuri la Farul, acolo practic am început fotbalul mare şi ţin cu Farul.

Mi-aş dori tare mult ca Gică Hagi să ia campionatul. A dovedit şi dovedește că este cea mai bună şi practică cel mai bun fotbal din campionat. Au un Alibec în formă, care face diferenţa, şi-a regăsit plăcerea, ajută şi echipa naţionala.

Uite că în continuare Hagi scoate jucători tineri, mă refer la Mazilu un jucător care nu era nicăieri acum câteva luni şi acum este probabil cel mai vandabil jucător din fotbalul românesc.

Şi m-aş bucura tare mult ca Farul să câştige acest campionat, că îl merită, datorită faptului că joacă cel mai frumos fotbal”, a declarat Cristi Munteanu, oficialul Oțelului Galați.

Cristian Munteanu si Andrei Margaritescu alaturi de scorul de pe tabela de marcaj.

Cristi Munteanu, dezamăgit după Dinamo – Oțelul: „Nu avem nicio scuză”

Managerul general de la Oțelul, Cristi Munteanu, spune că Dinamo a meritat victoria obținută vineri pe „Arcul de Triumf”, 3-0, dar nu înțelege de ce elevii lui Dorinel Munteanu „au fost atât de precipitați”.

„Un duș foarte rece pe care l-am primit în această seară. Ideea e că trebuie să ne trezim că mai avem șapte meciuri de jucat și nu este nimic pierdut. Îmi pare rău că am pierdut de așa manieră. Am încredere că echipa se va trezi. E foarte greu fără Dorinel Munteanu, e dificil. Jucătorii poate se simt singuri fără el. Trebuie să facem tot posibilul să joace și pentru el. Nu așa trebuie să ne prezentăm.

Nu avem nicio scuză, am pierdut categoric în această seară. Dinamo a fost împinsă de public, de suporteri. Consider că ăsta este atuul lor principal. Nu am înțeles de ce am fost așa precipitați, că și noi jucăm cu stadionul plin acasă”, a declarat Cristi Munteanu.

Publicat: 08 04. 2023, 18:06