Cristi Chivu, bomba pregătită de Universitatea Craiova. I-a fost propus lui Mihai Rotaru

Mihai Rotaru încearcă să dea mare lovitură și să-l numească antrenor pe Cristi Chivu. Propunerea a venit din partea lui Sorin Cârțu, fostul președinte ale grupării din Bănie.

Cristi Chivu este în momentul de față antrenor al celor de la Inter U-19 și mai are contract cu formația italiană până la finalul actualului sezon.

Cristi Chivu, bomba pregătită de Universitatea Craiova. Cine i l-a propus lui Mihai Rotaru

Universitatea Craiova a rămas din nou fără antrenor, cu șapte etape înainte de finalul campionatului. Bulgarul Ivaylo Petev a fost dat afară acum câteva zile, iar interimatul este asigurat de Dragoș Bon, cel care a stat pe bancă în eșecul cu Farul, scor 1-2, în runda a patra din play-ul Superligii.

Mihai Rotaru caută în aceste zile cea mai bună variantă, pe listă fiind Costel Gâlcă, Marius Șumudică, Mirel Rădoi și un antrenor străin, așa cum Prosport a dezvăluit în exclusivitate. Pe această listă a mai apărut un nume, total surprinzător. Nume propus de Sorin Cârțu, fostul conducător al clubului din Bănie.

Acesta este al lui Cristi Chivu, antrenorul lui Inter Milano U-19, cel care își încheie socotelile cu gruparea din Cizmă la finalul acestui sezon. Fostul căpitan al naționalei României este hotărât să avanseze în cariera de antrenor și să preia o echipă de club. Rămâne de văzut dacă în România, el fiind atașat acum total de Italia, unde soția și fetele sale s-au adaptat exemplar și nu vor să părăsească această țară.

”Ne-am întâlnit de multe ori la masă. Acum mi-a prezentat antrenorii care sunt în cărți. La unii vrea să le mai dea o șansă, la alții le amână șansa asta, la alții care sunt liberi nu mai vrea să audă.

Pe mine m-a întrebat. Am luat în calcul tot. Unii sperau la o șansă să vină în perioada asta. Eu i-am zis că ar trebui să încerce ceva, cum ar fi un Cristi Chivu. Așa m-am gândit eu. Nu știu câtă putere ar avea să îl aducă. Nu știu dacă vrea sau ce șanse sunt ca el să vină”, a spus Cârțu la Digisport.

Marius Niculae a dezvăluit ce i-a transmis Cristi Chivu

Fostul internațional român Marius Niculae l-a contactat în urmă cu un an cu Cristi Chivu, pentru a veni selecționer la naționala de tineret, iar acesta din urmă i-a dezvăluit care sunt planurile sale de viitor.

”Eu am discutat cu Cristi Chivu pentru postul de selecționer de la U21. El mi-a zis că ar dori să preia o echipă în Italia. Vorbesc de acum un an, când am avut discuția cu el”, a spus Marius Niculae pentru sursa de mai sus.

 

Publicat: 13 04. 2024, 14:05