Cristi Balaj, răspuns pentru Gigi Becali: „Unii oameni au impresia că dacă dau bani la biserică pot să spună orice”. Ironie pentru șeful FCSB | EXCLUSIV

Arbitrajele creează din nou scandal în fotbalul românesc. Gigi Becali susține că FCSB merita două penalty-uri cu „U” Cluj și a avut o ieșire nervoasă jignitoare la adresa lui Cristi Balaj, după ce oficialul din Gruia a spus că FCSB este ajutată de arbitri. „Dacă Balaj a spus așa ceva, înseamnă că e nebun. Trebuie dus la spital. Duceți-l la spital, să-și facă analizele!”, a spus Gigi Becali, în fața jurnaliștilor.

Cristi Balaj, răspuns pentru Gigi Becali: „Unii oameni au impresia că dacă dau bani la biserică pot să spună orice”. Ironie pentru șeful FCSB

ProSport i-a cerut opinia lui Cristi Balaj, după declarația finanțatorului de la FCSB. „Este o diferență de educație între mine și el. Unii oameni au impresia că dacă dau bani la biserică pot să spună orice. Acea declarație pe care am dat-o a fost înaintea meciului pe care o aveau cu „U” Cluj și jurnalistul Florin Caramavrov poate să certifice acest lucru.

M-am referit strict la cele două meciuri în care au câștigat din lovitură de pedeapsă și unde opinia specialiștilor, în emisiunile TV sau în conferința de presă de la CCA, a fost că loviturile de pedeapsă au fost acordate eronat. Chiar el se saturase că Andrea Compagno simulează și a cerut să fie scos din lot. Legat de faptul că aș avea nevoie de un consult medical, nu pot să spun decât că îi doresc sănătate și o spun din tot sufletul”, a replicat Balaj.

„Cel mai bun aliat al nostru a fost și este Gigi Becali. Prietenii știu de ce”

Președintele CFR-ului și fostul arbitru FIFA este convins că echipa sa este cea mai mare victimă a greșelilor de arbitraj.

„Eu am vorbit despre arbitraj doar că am simțit nevoia să-mi apăr clubul, în momentul în care au apărut acuzele din partea lor. Departe de mine gândul să jignesc persoane său să vin cu acuzații. Am vrut să scot în evidență și o realitate pe care o parte a jurnaliștilor încearcă să o țină ascunsă. Aceea că se greșește mult mai mult împotriva CFR-ului”, a spus Balaj, care a încheiat cu o ironie fină la adresa lui Gigi Becali, cu trimitere la faptul că implicările în echipă ale finanțatorului FCSB îi creează un avantaj CFR-ului în lupta la titlu: „Mă opresc aici pentru că trebuie să recunosc că cel mai bun aliat al nostru a fost și este Gigi Becali. Prietenii știu de ce”.

Publicat: 06 10. 2023, 14:47
Actualizat: 06 10. 2023, 20:17