Cristi Balaj a intrat în direct şi a vorbit despre cazul Louis Munteanu: „Ar fi o mare pată neagră”

SURSĂ: Sportpictures 10.07.2025
Vezi galeria foto - 5 poze

Cristi Balaj a oferit o primă reacție după ce s-a zvonit că Louis Munteanu a refuzat să joace în meciul cu FSCB, din în Supercupa României, și în partida cu Paksi, din preliminariile UEFA Europa League, din cauza restanțelor salariale.

Oficialul celor de la CFR Cluj a precizat că această informație nu este adevărată și a precizat că tânărul atacant are nevoie de o pauză mai lungă de recuperare, din cauza programului încărcat pe care l-a avut.

Cristi Balaj, verdict despre absența lui Louis Munteanu 

Louis Munteanu a fost marele absent al meciurilor pe care CFR le-a disputat în fața celor de la FCSB, în Supercupa României, și în fața celor de la Paksi, în primul tur preliminar din UEFA Europa League.

La finalul meciului cu maghiarii, încheiat la egalitate, scor 0-0, a apărut o informație conform căreia tânărul fotbalist a refuzat să joace din cauza faptului că este neplătit de mai multe luni.

Cristi Balaj a intervenit de urgență și a precizat că această informație este una falsă. Președintele celor de la CFR Cluj a declarat că tânărul atacant are nevoie de o perioadă de odihnă, din cauza faptului că a avut un program extrem de încărcat. Totodată, oficialul ardelenilor a mai declarat că s-a stabilit ca fotbalistul să fie menajat, pe cât posibil, întrucât poate fi protagonistul unui transfer important.

„(Louis Muteanu nu a vrut să joace pentru că nu este plătit de trei luni?) Știam de ceea ce ai zis. Nu îți ascund faptul că am aflat ceea ce ai zis de la jucător. A fost deranjant pentru el. Acest lucru e o pată mare, neagră, dacă ar fi adevărat acest lucru. Nu este adevărat. A venit mai târziu, încă este în urmă cu pregătirea în comparație cu ceilalți colegi. Mai avem o situație, divulg din casă. Am decis ca, atât timp cât există oferte foarte mari, când ești în urmă cu pregătirea pot apărea și accidentări.

Dacă s-a decis să nu facă deplasarea pentru a-l proteja, pentru a continua să facă pregătirea. Dacă va rămâne la club, avem nevoie să fie tot sezonul sănătos. Este pe listă, nu s-a pus problema niciodată. M-a rugat, sunt purtătorul lui de cuvânt, să vă zic. E urât să fie suspectat de așa ceva. Nu este adevărat acest lucru”, a declarat Cristi Balaj, la DigiSport.

Publicat: 10 07. 2025, 22:58
Actualizat: 10 07. 2025, 23:07