Cosmin Moți, anunț devastator pentru Gigi Becali după ce l-a transferat pe Dorin Rotariu. De ce nu s-a impus, de fapt, jucătorul la Ludogorets și postul pe care nu poate evolua sub nicio formă

Cosmin Moți, directorul tehnic al echipei Ludogorets, a vorbit despre transferul lui Dorin Rotariu, extrema dreapta în vârstă de 28 de ani, la FCSB.

Cosmin Moți, anunț devastator pentru Gigi Becali după ce l-a transferat pe Dorin Rotariu. De ce nu s-a impus, de fapt, jucătorul la Ludogorets și postul pe care nu poate evolua sub nicio formă

Dorin Rotariu a semnat cu FCSB, iar în cursul zilei de marți a fost prezentat oficial la gruparea patronată de către Gigi Becali.

Dorin Rotariu a fost legitimat la Ludogorets în perioada iulie 2021 – august 2023, însă o perioadă a petrecut-o sub formă de împrumut la Atromitos, în Grecia.

Cosmin Moți a explicat de ce nu a reușit fotbalistul român să se impună la gruparea din Bulgaria și a anunțat că nu poate juca pe postul pe care plănuiește Gigi Becali, patronul lui FCSB, să îl impună pe Dorin Rotariu în echipă. 

„La noi nu a reușit să se impună, ne-am despărțit amiabil, mă bucur că și-a găsit echipă. E un jucător bun, dar care la noi nu a reușit să demonstreze. A avut destul de mult probleme, a venit târziu în perioada de pregătire. A fost depistat pozitiv cu Covid, apoi a trebuit să o ia de la zero cu pregătirea fizică. A avut și alte probleme de sănătate.

A avut o perioadă de inactivitate. A avut multe probleme, accidentări. Cu noi a prins o pregătire jumate. Antrenorul care era când a ajuns el a zis că e mai bine să meargă undeva împrumut să joace. S-a întors de acolo, a făcut pregătirea de vară cu noi, antrenorul a zis că are alte variante mai bune și asta a fost. Antrenorul care l-a adus în vară a zis că nu mai are nevoie de el în iarnă.

Trebuie să fie bine psihic în primul rând, să accepte criticile patronului. Azi poate să fie foarte mulțumit de un jucător și săptămâna viitoare să vrea să îl dea afară. Îi trebuie mai multă răutate, să aibă o dorință mai mare de succes.

La noi nu face patronul echipa, altfel de ce și-a mai luat oameni. Ținem legătura prin telefon, știe tot ce se întâmplă, dar nu se amestecă în treburile astea. E foarte greu, e un jucător căruia îi e greu să joace cu spatele la poartă, nu știu dacă va reuși să se impună ca număr «9»”, a spus Cosmin Moți, potrivit Digi Sport.

Cotat la 500 de mii de euro de către Transfermarkt, Dorin Rotariu nu a jucat niciun meci oficial în acest sezon. În stagiunea precedentă, a bifat 27 de apariții pentru Atromitos Atena, în prima ligă din Grecia, și a marcat patru goluri.

Dorin Rotariu a plecat din România în ianuarie 2017, când Club Brugge a plătit către Dinamo suma de 2.2 milioane de euro. Apoi, a fost împrumutat la Mouscron și AZ Alkmaar, iar în februarie 2019 Club Brugge l-a vândut la FC Astana contra sumei de 1.5 milioane de euro. Un an și jumătate a petrecut în Kazahstan, iar apoi a ajuns la Ludogoreț. După jumătate de an, bulgarii l-au împrumutat la Atromitos, unde a jucat din ianuarie 2022, până în iunie 2023. Ulterior, a rămas liber de contract.

Publicat: 12 10. 2023, 22:56