Cosmin Matei a prins curaj după ce Sepsi a remizat cu CFR Cluj: „Acum avem și varianta unui egal cu FCSB!”

Cosmin Matei este de părere că Sepsi poate să scoată minim un punct cu FCSB, astfel că se va califica în play-off.

Sepsi a reușit să strângă rândurile pentru meciul cu CFR Cluj, 2-2, în care i-a pus probleme serioase campioanei. Formația din Jud. Covasna a deschis scorul, s-a văzut apoi condusă până în pauză, însă a marcat din nou și, cu un sfert de oră înainte de final, a închis tabela de marcaj.

Fotbaliștii covăsnenilor sunt optimiști înaintea ultimului meci, cu FCSB, când au nevoie de minim un punct pentru a fi siguri de calificarea în play-off.

Cosmin Matei a prins curaj după ce Sepsi a remizat cu CFR Cluj: „Acum avem și varianta unui egal cu FCSB!”

Sepsi a scos un punct cu CFR Cluj, iar Cosmin Matei s-a declarat optimist înaintea ultimei etape din Superliga.

„Ținând cont că am reușit să revenim în joc, cred că este un rezultat care ne dă speranțe până la final. Acum avem și varianta unui egal cu FCSB. În repriza a doua am încercat să ne facem jocul și, cu puțină șansă, am fi putut să și câștigăm. 

Nu cred că CFR a venit relaxată, s-a văzut în intensitatea jocului. Cred că a fost un meci frumos și de calitate bună.

Avem un meci foarte important, cu FCSB în deplasare. Cred că echipa a arătat atitudine și trebuie să arătăm la fel și la București și cred că vom scoate un rezultat pozitiv, care să ne ducă în play-off”, a declarat Cosmin Matei.

Pe aceeași lungime de undă a fost și colegul său Andres Dumitrescu, fotbalist care s-a arătat încrezător privind șansele lui Sepsi de a ajunge în play-off.

„Puțin ne interesează ce zic cei de la FC U, noi ne vedem de treaba noastră. Avem două puncte avans, suntem la mâna noastră.

Am început bine, dar am avut un moment mai prost, când ne-au egalat și ne-au și condus. În a doua repriză am demonstrat că ne merităm locul acolo. Iată că am arătat că suntem echipă de play-off.

Urmează meciul cu FCSB și așteptăm să vedem ce se întâmplă. Noi ne vedem de treaba noastră și atât”, a declarat Andres Dumitrescu.

Publicat: 06 03. 2023, 23:09