Cornel Șfaițer și-a ieșit din minți după ce a aflat că Poli Iași – Sepsi nu se va juca: „Nu e normal! Aștept niște explicații” | EXCLUSIV

Meciul Poli Iași – Sepsi, din etapa a 7-a a SuperLigii, programat inițial duminică, 27 august, de la ora 13.00, în Copou, va fi reprogramat. Deși neoficial au fost înștiințați că meciul se va amâna, după mai multe presiuni făcute asupra Ligii, clubul din Copou nu a primit încă niciun comunicat oficial din partea LPF.

Cornel Șfaițer, reacție dură la adresa LPF după ce a aflat că Poli Iași – Sepsi nu se joacă: „Nu am primit nimic oficial, nu e normal!”

Iar acest lucru a atras nemulțumirea conducerii Iașiului. Președintele Politehnicii, Cornel Șfaițer a reacționat dur după ce a aflat cu 48 de ore înaintea jocului că disputa cu Sepsi va fi reprogramată.

„Noi am fost de acord cu amânarea încă de luni și am dat asta în scris. Era normal să fim anunțați cu cinci zile înainte. Hai marți, miercuri, dar nu vineri, cu 48 de ore înaintea partidei. Antrenorul era la antrenament, nici nu știa de amânare. Nu e normal! Noi ne-am dat acceptul pentru amânare, pentru pentru binele fotbalului românesc, am arătat bunăvoință, așa era normal, să fim alături de o echipă românească. Trebuia să fim anunțați din timp, dar nu azi. Asta e dezamăgirea mea cea mai mare! Pentru asta aștept și eu niște explicații de la Ligă, pe baze regulamentare”, a declarat Cornel Șfaițer pentru ProSport.

La această oră, echipa din Copou este în antrenament, iar antrenorul Leo Grozavu încă nu a aflat că meciul cu Sepsi nu se va juca.

Publicat: 25 08. 2023, 13:21