Constantin Budescu a revenit! „Magicianul” celor de la Petrolul a marcat pentru prima dată, la mai bine de 200 de zile de la accidentarea teribilă

Constantin Budescu a reușit să marcheze primul gol de la revenirea pe teren, dar și de la Petrolul Ploiești.

„Lupii galbeni” au învins-o pe FC Argeș, scor 2-0, într-o partidă desfășurată în cadrul etapei cu numărul 15 din Superliga României.

Pe stadionul „Ilie Oană”, cei care au adus toate cele trei puncte au fost Gicu Grozav și Constantin Budescu, din penalty.

Constantin Budescu a revenit! „Magicianul” celor de la Petrolul a marcat pentru prima dată, la mai bine de 200 de zile de la accidentarea teribilă

După ce Gicu Grozav a reușit să deschidă scorul în minutul 13, printr-un șut excelent, în cea de-a doua repriză a intrat la ramă Constantin Budescu.

În minutul 79, decarul celor de la Petrolul a intrat pe teren, în locul marcatorului primului gol. 5 minute mai târziu, Mario Bratu a fost faultat în careu, iar centralul a partidei a acordat lovitură de la 11 metri.

Constantin Budescu a fost cel care și-a asumat răspunderea și l-a învins fără probleme pe Cătălin Straton de la punctul cu var.

A fost primul gol al „magicianului”, după ce în a doua parte a sezonului trecut s-a accidentat grav la picior. „Budi” a marcat după mai bine de 204 zile de la lovitura care l-a ținut departe de teren.

Captură: Digi Sport

Echipele de start

PETROLUL (3-4-3): Vâlceanu – Mathaus, Huja, Meijers – Borța, Seto, Jair, Țicu – Grozav – Irobiso, Măzărache
REZERVE: Leitner – C. Budescu, Pashov, Cebotaru, Velisar, M. Bratu, A. Olaru, Cioiu, Dumitriu
ANTRENOR: Nicolae Constantin

FC ARGEȘ (4-3-3): Straton – Tofan, Dobrosavlevici, M. Constantin, Latovlevici – M. Colli, Njike – Ișfan, Alceus, Calcan – Garita
REZERVE: Greab – Vianna, Raynov, A. Șerban, G. Crețu, Covaci, Bertrand, Donisa, Enzo
ANTRENOR: Andrei Prepeliță

Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești)
Arbitru: Sebastian Colțescu; A1: Sebastian Gheorghe; A2: Marius Badea; Arbitru VAR: Marian Barbu; AVAR: Marius Cristian Marchidanu

Publicat: 24 10. 2022, 20:21
Actualizat: 24 10. 2022, 20:22