Clipe de groază pentru mama lui Luca Mihai, care și-a văzut fiul comoționat direct din tribunele stadionului! Femeia, speriată și în lacrimi, a fugit direct la ambulanță: ce a aflat despre starea băiatului ei. EXCLUSIV

Mama lui Luca Mihai a trecut prin clipe de groază, dat fiind că fiul ei a suferit o accidentare gravă în meciul Dinamo – Poli Iași. Femeia a fugit în lacrimi spre ambulanță. Au apărut detalii despre starea fotbalistului.

Mama lui Luca Mihai se afla pe stadion la partida Dinamo-Poli Iași. Aceasta a mers spre ambulanță imediat cum a văzut că fiul ei a suferit o accidentare. A  început să plângă și era vizibil speriată, motiv pentru care medicii de pe ambulanță au încercat să o liniștească.

Clipe de groază pentru mama lui Luca Mihai, care și-a văzut fiul comoționat direct din tribunele stadionului! Femeia, speriată și în lacrimi, a fugit direct la ambulanță: ce a aflat despre starea băiatului ei

Mai apoi, fotbalistul a fost transportat la spital. Mama lui Luca Mihai a spus că jucătorul are un hematom la ceafă, în zona în care a fost lovit de Homawoo, astfel că urmează ca acesta să fie supus unor investigații amănunțite.

Josue Homawoo (26 de ani), fotbalistul lui Dinamo, a avut o intrare extrem de dură asupra lui Mihai, căruia i-a dat un cap în ceafă, moment în care jucătorul moldovenilor a rămas inert pe teren preț de câteva minute.

Ulterior, fotbalistul Politehnicii a fost pus pe targă, i s-au atașat un guler cervical și o mască de oxigen, iar mai apoi a fost transportat la spital pentru îngrijiri.

Meciul a fost reluat, dar nu înainte ca arbitrul Ovidiu Hațegan să acorde un cartonaș galben pentru faultul comis de Homawoo, spre disperarea ieșenilor, care au considerat că lovitura ar fi meritat sancționată cu cartonaș roșu.

Marius Avram critică arbitrajul după faza dură din meciul Dinamo – Poli Iași: „O decizie greu de înțeles și de explicat”

Inclusiv specialistul Marius Avram este de părere că la faza petrecută în minutul 28 se impunea acordarea unui cartonaș roșu. Mai mult, acesta a spus că nu înțelege cum de centralul nu a crezut de cuviință să dicteze o astfel de sancține, având în vedere gravitatea situației rezultate în urma loviturii încasate de Luca Mihai (20 de ani).

„La această fază avem toate criteriile unui cartonaș roșu: intensitate, punerea în pericol a integrității fizice prin lovirea adversarului cu capul, forța cu care are loc atacul, consecințele grave ale faultului.

O decizie greu de înțeles și de explicat de ce Ovidiu (n.r. Hațegan) a dat doar cartonaș galben. Un astfel de fault trebuie sancționat ferm cu cartonașul roșu”, a spus Marius Avram pentru ProSport.

Publicat: 14 04. 2024, 19:42
Actualizat: 14 04. 2024, 20:04