Ciprian Marica, imagine şi cuvinte impresionante: „Bunicul. Aşa mi-a vegheat şi mie copilăria. Bunica nu mai e”

SURSĂ FOTO: ProSport
Vezi galeria foto - 4 poze

Ciprian Marica a emoționat pe toată lumea cu o postare pe care a făcut-o pe contul personal de Facebook, în care a vorbit despre bunicii lui și despre felul în care aceștia l-au vegheat în copilărie.

Fostul mare internațional a postat și o fotografie, în care apare bunicul lui, care a fost apreciată și distribuită de sute de persoane în mediul online.

Ciprian Marica, mesaj emoționant

Ciprian Marica a reușit să emoționeze pe toată lumea printr-o postare pe care a făcut-o recent pe contul personal de Facebook. Fostul mare internațional a publicat o fotografie cu bunicul său, care asistă la un meci de fotbal al strănepoților, iar imaginea a fost însoțită de un text în care fostul atacant a vorbit despre cât de importanți au fost bunicii, pentru el, în copilărie.

„Bunicul! Așa mi-a vegheat și mie copilăria pe terenul de fotbal. Venea mai mereu cu mine la antrenamente, îi vedeam acolo, pe el și pe bunica, la fiecare dintre reușitele sau supărările mele.

Ei m-au susținut cel mai mult când am ales fotbalul, deși practicam tenisul și înotul. Bunica nu mai e. Dar el, deși anii s-au tot strâns, încă e acolo. Cu același zâmbet bun cu care mă întâmpina indiferent dacă pierdeam sau câștigam! Acum, îi veghează pe strănepoți pe terenul de fotbal. Și pe toți copiii din Academie! Mulțumesc pentru tot, bunicule! Am devenit ce sunt și pentru că voi erați mereu acolo pentru mine!”, a scris Ciprian Marica, pe pagina personală de Facebook.

Sezon slab pentru Farul lui Ciprian Marica

Ciprian Marica se ocupă în prezent de mai multe proiecte și este și acționar al celor de la Farul Constanța. Echipa lui Gică Hagi are parte de un sezon foarte slab și a ajuns să fie implicată în lupta pentru evitarea retrogradării.

În acest moment, gruparea de la malul Mării Negre ocupă doar poziția a 14-a a clasamentului, care asigură prezența la barajul pentru promovare/menținere în prima ligă, cu 19 puncte acumulate.

În ultima etapă disputată, Farul Constanța a cedat, scor 4-0, pe terenul celor de la FC Botoșani.

În etapa a treia din play-out-ul Superligii României, echipa lui Gică Hagi va da piept cu Unirea Slobozia, pe teren propriu. Constănțenii au nevoie de victorie pentru a se îndepărta de locurile retrogradabile.

Publicat: 02 04. 2025, 17:56