Cine este fotbalistul miop care poate juca însă fără ochelari în Superliga? „Idolul meu e Adama Traore, în 5 ani voi juca în Premier League”. EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 7 poze

Narcis Ilaș de la FC Botoșani, la doar 18 ani, e revelația primei ligi în acest sezon datorită evoluțiilor bune, însă a ieșit în evidență și din alt punct de vedere.

Este miop, poartă ochelari și asta atrage atenția. Fundașul susține că poate juca și fără acest accesoriu.

Ce spune Narcis Ilaș despre viitorul lui? „Idolul meu e Adama Traore, în 5 ani voi juca în Premier League”

Narcis Ilaș este acum accidentat și va reveni pe gazon abia în luna februarie 2026.

Fotbalistul, promovat de Leo Grozavu titular, a acordat un amplu interviu pentru ProSport. Acum vă prezentăm unul dintre episoade.

(Știi ce vreau să te întreb? În copilărie, știi cum e cu hate-ul în clasă?) Da, ochelarii.

(Mai ales că ai purtat ochelarii, te-ai confruntat cu hate-ul ăsta pentru că e o problemă din păcate în societatea noastră). Nu, n-am avut niciodată probleme cu astea pentru că tot timpul am fost băiatul cu caterinca Am știut să-mi fac autoironie. Asta a fost și chiar am scăpat de problemele astea și chiar dacă mi se întâmplă aceste jigniri, chiar nu le luam în considerare, nu mă interesau.

(Dacă ți-am scoate ochelarii și te-am pune să joci un meci oficial în Superliga, te-ai descurca?) Sincer, da, pentru că mai sunt și unele meciuri când plouă foarte tare afară, cum a fost și meciul de la UTA. Nu prea vezi, dar încerci să simți mingea. Asta a fost faza.

(Unde te vezi peste 5 ani?) Peste 5 ani mă văd în Premier League.

Ăsta-i visul tău, să ajungi în Premier League?) Da, da. Echipa mea favorită e Wolverhampton, pentru că idolul meu a fost Adama Traoré și aș vrea să ajung și la Chelsea. Ăsta e visul meu.

(De ce Adama Traoré?) Adama Traoré, când eram copil, îmi plăcea foarte mult sala și așa muncesc foarte mult și îl vedeam pe Adama cu mușchi și la meciuri, cum trăgea de el, cum alerga și chiar mi-a fost un idol de mic.

Adama Traore e la un pas să ajungă sub formă de împrumut la FC Barcelona

Polivalent, Narcis Ilaș poate juca pe orice post în primul 11 al lui Grozavu

(Am văzut că ai jucat fundaș stânga, ai trecut și fundaș dreapta. Care e postul tău?) Da, sunt un jucător polivalent. Eu la juniori, până acum, jucam și mijlocaș, dar la națională m-am retras pe postul de fundaș lateral. Eu dau cu ambele picioare, cu piciorul stâng și cu piciorul drept foarte bine, la fel și normal postul de fundaș dreapta.

Acesta e postul meu. Dar pot să joc și fără probleme fundaș stânga”, a punctat Ilaș.

Narcis Ilaş a suferit o accidentare gravă în minutul 14 al duelului câştigat de FC Botoşani cu FC Hermannstadt, scor 2-0, pe 27 octombrie în Superliga.

Diagnosticul pus de medici în urma investigațiilor efectuate a fost „Ruptură de Ligament Colateral Intern (LCI)”, pentru care a și fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Ilaş a fost titular în toate cele 14 jocuri disputate de FC Botoşani în acest sezon competiţional până la accidentare.

Publicat: 19 11. 2025, 16:30