Chinezii vor să-l îmbrace pe Florin Tănase în aur, iar pierderea lui o poate destabiliza pe FCSB: „Plecarea unui lider te slăbește”
Florin Tănase are pe masă o ofertă fabuloasă din partea chinezilor, însă ezită să-i dea curs după ce Gigi Becali s-a declarat deranjat de faptul că acesta ar vrea să plece.
Legat de acest aspect, Ciprian Marica, fostul atacant al naționalei României, este de părere că un eventual transfer al fotbalistului ar reprezenta o „pierdere” pentru FCSB, deoarece „Tase” a devenit un adevărat lider al echipei, atât pe teren, cât și în vestiar.
Chinezii îl vor neapărat pe Florin Tănase, dar pierderea o poate slăbi pe FCSB
Florin Tănase este dorit cu ardoare de o echipă din China, care îi oferă 1,3 milioane de euro pe sezon, dar nu le-a dat deocamdată un răspuns final asiaticilor, deoarece Gigi Becali a fost extrem de supărat atunci când fotbalistul său preferat l-a sunat să-i zică de propunerea venită pe adresa sa.
În acest context, Ciprian Marica crede că o eventuală plecare a mijlocașului o va „slăbi” pe FCSB, deoarece „Tase” este un lider al echipei, atât în terenul de joc, cât și în interiorul vestiarului.
„Tănase nu e un jucător neapărat spectaculos, dar e un jucător de echipă și a reușit prin carisma pe care o are să se impună în vestiarul lui FCSB. A devenit un lider al vestiarului.
Atunci când îți pleacă un lider, te slăbește puțin ca echipă. Vom vedea acum dacă va pleca. Eu cred că va fi o pierdere”, a spus Ciprian Marica, potrivit sport.ro.
SURSĂ: Sportpictures
25.08.2025
La vară are mai multe șanse să plece
Gigi Becali a transmis cât se poate de clar că Florin Tănase nu o va părăsi pe campioana României. Cel puțin nu în această pauză de iarnă. Situația fotbalistului s-ar putea schimba radical în vară, atunci când îi expiră contractul cu FCSB.
„Tănase trebuie să își termine contractul. Ce oferte are? Chinezii îi dau 1,3 milioane, iar de la mine a luat un milion”, a spus Gigi Becali, potrivit sursei citate.
Conform pactului avut cu Gigi Becali, Florin Tănase este lăsat să plece fără sumă de transfer pe durata celor doi ani de contract, însă jucătorul este obligat să-i dea lui Gigi Becali toți banii încasați din salarii.
- În actuala stagiune, Florin Tănase a bifat în 34 de meciuri, 11 goluri și a oferit patru assist-uri