CFR Cluj negociază cu Gică Hagi. A cerut minimum 500.000 de euro
CFR Cluj, clubul patronat de Nelu Varga, negociază cu Gică Hagi pentru transferul lui Victor Dican de la Farul Constanța.
Echipa antrenată de Ianis Zicu a cerut minimum 500.000 de euro pentru fostul jucător de la FC Botoșani.
Victor Dican, dorit de CFR Cluj
CFR Cluj a pus ochii pe Victor Dican de la Farul Constanța, informează GSP. Echipa lui Ianis Zicu nu vrea să-l cedeze fără a obține jumătate de milion de euro pe transfer.
În acest moment, formația lui Dan Petrescu nu este dispusă să plătească 500.000 de euro și așteaptă noi runde de negocieri după startul sezonului.
De-a lungul carierei sale, Victor Dican a evoluat la echipe precum Metalurgistul Cugir, Universitatea Cluj și FC Botoșani.
Fotbalistul Farului Constanța este cotat la 850.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Atât timp cât dau tot ce am mai bun la antrenamente și la meciuri, clar că o să vină și ofertele. Orice fotbalist își dorește să plece afară, dar și să te duci la o echipă din România care se bate la titlu este o experiență nouă. Între timp am grijă cum mă recuperez, ce mănânc, ce fac pe teren și sper ca toate astea să se concretizeze într-un transfer”, a declarat Victor Dican în 2023.
CFR Cluj face transferuri pe bandă rulantă
CFR Cluj a transferat jucători la foc automat. Karlo Muhar, Antonio Bosec, Drilon Islami, Marko Gjorgjievski, Tudor Cociş, Daniel Dumbrăvanu, Kenneth Omeruo, Alessandro Micai și Lorenzo Biliboc au semnat cu echipa lui Nelu Varga.
Ardelenii au anunțat oficial sosirea lui Biliboc: „Bun venit, Lorenzo Biliboc! CFR 1907 Cluj și Juventus Torino au ajuns la un acord pentru transferul tânărului jucător de bandă, Lorenzo Biliboc, la formația noastră!
Fotbalistul în vârstă de doar 18 ani a crescut în academia celor de la Juventus Torino, unde a evoluat constant la categorii superioare de vârstă. Sezonul precedent a fost un jucător important pentru Juve Primavera, având evoluții apreciate atât în campionat, cât și în UEFA Youth League, competiții în care a marcat goluri importante pentru formația bianconero.
Datorită prestațiilor apreciate, Lorenzo a făcut pasul spre echipa de seniori, fiind antrenat de Igor Tudor. La nivel internațional, Lorenzo a reprezentat România U17, fiind considerat unul dintre cei mai talentați jucători ai generației sale. Îi dorim mult succes și cât mai multe reușite alături de clubul nostru!”, a anunțat CFR Cluj.