CFR Cluj, lovită puternic, de nicăieri. Nelu Varga trebuie să scoată banii: e bun de plată!

CFR Cluj a încasat o lovită dură, venită parcă de nicăieri. Patronul formației, Nelu Varga, este nevoit să scoată bani din buzunar. Clubul din Gruia a pierdut procesul cu un fost jucător.

Ardelenii sunt buni de plată după ce FIFA i-a dat câștig de cauză lui Gabriel Debeljuh (27 de ani), fost fotbalist la CFR Cluj, în procesul intentat împotriva vechii sale formații.

CFR Cluj, lovită puternic, de nicăieri. Nelu Varga trebuie să scoată banii: e bun de plată!

Asta dat fiind că Nelu Varga nu și-a respectat obligațiile contractuale față de atacantul venit la echipa sa în vara lui 2020.

Fotbalistul legitimat acum la Sepsi are de recuperat nu mai puțin de 20.000 de euro de la clubul din Ardeal, sumă reprezentând restanțe salariale, potrivit Fanatik.

Nelu Varga va trebui să plătească acești bani în termen de 45 de zile de la data pronunțării deciziei, altfel CFR Cluj va avea interdicție la transferuri.

Pe lângă suma datorată jucătorului, „feroviarii” vor avea de achitat o amendă de 3000 de dolari.

Debeljuh fusese transferat la CFR Cluj de la Hermannstadt, formație care a încasat 250.000 de euro de pe urma acestei mutări. Trei sezoane mai târziu, croatul s-a despărțit de echipa din Cluj și s-a alăturat celor de la Sepsi din postura de jucător liber de contract.

Gabriel Debeljuh a refuzat prelungirea acordului cu CFR Cluj

De altfel, atacantul ceruse să plece de la clubul din Gruia înainte ca acordul să expire. Asta deși cei de la CFR Cluj i-au propus prelungirea contractului și un salariu de 15.000 de euro, însă jucătorul nu a fost de acord.

„I-am făcut o ofertă de prelungire. Suma este mai mare decât ce avea inițial. I-am făcut un contract pe trei ani.

El a avut anumite comentarii și a solicitat anumite îmbunătățiri, care vor fi analizate și îi vom da un răspuns. Sper să ajungem la o înțelegere.

Mi-a dat mesaj ieri, a felicitat echipa și i-am zis că îl așteptăm să ne fie alături. Noi ne-am ținut de cuvânt, i-am făcut o ofertă mai bună decât contractul avut anterior”, declarase Cristi Balaj, fostul președinte de la CFR Cluj, în ianuarie 2023, potrivit sursei citate anterior.

Gabriel Debeljuh a bifat 103 partide pentru „feroviari”, timp în care a marcat 33 de goluri și a dat 7 pase decisive.

Cu gruparea din Sfântu Gheorghe, atacantul croat mai are contract până în iunie 2025. În acest sezon, Debeljuh a marcat 4 goluri în 22 de dueluri disputate în tricoul lui Sepsi.

Cotat la suma de 800.000 de euro, Gabriel Debeljuh are în palmares, alături de CFR Cluj, o Supercupă a României și două titluri de campion.

Publicat: 10 04. 2024, 14:03
Actualizat: 10 04. 2024, 14:27