„Cel mai mare talent al țării”. Kosovarii, elogiu pentru fotbalistul transferat de Nelu Varga la CFR Cluj

Foto: Profimedia 10.02.2025
Vezi galeria foto - 4 poze

Presa kosovară a reacționat imediat după ce Nelu Varga a anunțat transferul lui Lindon Emerllahu la CFR Cluj, fotbalist pentru care a plătit o sumă foarte importantă de bani.

Ziariștii din această țară au numai cuvinte de laudă la adresa mutării efectuate de patronul din Gruia și îl numesc pe mijlocașul transferat în Superlgă „cel mai mare talent din ultimii ani în fotbalul kosovar”.

Kosovarii, laude pentru mijlocașul adus de Nelu Varga în Gruia

CFR Cluj l-a transferat în ultima zi de mercato de iarnă pe mijlocașul Lindon Emërllahu, în vârstă de 22 de ani, de la echipa FC Ballkani. Presa kosovară a reacționat imediat după ce Nelu Varga a anunțat transferul jucătorului la CFR Cluj pentru suma de 700.000 de euro.

Ziariștii din această țară laudă mutarea făcută de patronul din Gruia și îl numesc pe mijlocaș „cel mai mare talent din ultimii ani în fotbalul kosovar”. Pe lângă suma de bani importantă care îi intră în conturi, gruparea kosovară a păstrat și 20% dintr-un viitor transfer al fotbalistului.

Acesta a bifat și 6 meciuri la naționala mare din Kosovo și este caracterizat succint de publicația Koha Ditore: „Emërllahu este considerat cel mai mare talent din ultimii ani în fotbalul kosovar, iar acum s-a transferat în România, la CFR Cluj”.

Cel mai bun fotbalist kosovar în 2024

Lindon Emërllahu a fost desemnat cel mai bun fotbalist kosovar în 2024 după eventul câștigat cu FC Ballkani, el având în palmares alte două titluri și o Supercupă. Are o detentă de 1,83 metri, iar în stagiunea actuală a adunat 23 de meciuri, 3 goluri și o pasă decisivă. FC Ballkani este singura echipă din cariera jucătorului. Kosovarul a fost promovat la prima echipă la începutul anului 2021.

Dan Petrescu are în acest moment trei mijlocași defensivi: Moustapha Name, Panagiotis Tachtsidis și Kader Keita, ultimul fiind la un aps de transferul la Rapid. Grecul este accidentat în momentul de față, iar revenirea sa pe teren este preconizată undeva peste 2-3 săptămâni.

În această perioadă de mercato de iarnă, gruparea din Gruia a reușit următoarele achiziții: Alexandru Țîrlea (Gimnàstic de Tarragona), Stipe Juric (Oțelul), Andres Sfaiț (Salernitana), Vlad Oargă (Viitorul Cluj), Sheriff Sinyan (Odd), Alexandru Borbei (Lecce, împrumut) și Moustapha Name (FC Pafos).

Totodată, CFR Cluj s-a despărțit de Peter Michael (Ironi Tiberias), Vasile Mogoș (Universitatea Craiova), Valentin Serebe (FC Ballkani, împrumut), Matija Boben (Politehnica Iași), Viktor Kun (Unirea Dej, împrumut), Alan Aussi (F91 Diddeleng), Andrei Artean (U Cluj), Emmanuel Mensah (FC Argeș, împrumut).

Publicat: 10 02. 2025, 19:34
Actualizat: 10 02. 2025, 19:53