Cea mai mare bucurie trăită în fotbalul românesc din 2025? Trei echipe, un antrenor, un arbitru și un jucător, plus o victorie și o competiție: greu de ales!

Dacă miercurea trecută, în Ajunul Crăciunului, episodul din rubrica „Două răspunsuri, o întrebare” cu Gabriel Berceanu și Daniel Nazare a fost dedicat topului dezamăgirilor din fotbalul românesc în 2025, în ultima zi din an nu putem să încheiem decât cu speranță și încredere!

Astfel, iată provocarea finală: care e cea mai mare bucurie trăită în fotbalul românesc din 2025? Și de data asta, jurnaliștii ProSport au alcătuit ierarhiile lor subiective, cu câte cinci poziții fiecare, pentru ca la final de material să decizi tu clasamentul cu valoare supremă, legitimat de sentimentele tribunelor.

Gabriel Berceanu: „Un arbitru, trei echipe și prezentul din Superliga”

Top 5 al bucuriilor trăite de mine în fotbalul românesc din 2025 n-are cum să nu fie captiv unei subiectivități feroce: uitați de criterii și reguli! Care dintre noi, când se bucură cu adevărat, mai știe unde e pus „manualul”? M-am bucurat uneori de meciuri, alteori pe termen mediu de evoluții pe care le-am analizat cu drag în materialele din ProSport, de câteva ori a fost vorba de mândrie și, alteori, de satisfacția că se pun premisele pentru bucurii și mai mari în viitor.

Ierarhia mea începe cu Istvan Kovacs și bucuria pe care am trăit-o atât ca român, cât și ca român angrenat în fotbalul nostru atunci când a devenit oficial faptul că va arbitra finala Ligii Campionilor 2025. Informația fusese dezvăluită în exclusivitate, aici, de ProSport, iar punctul performanței atins de Kovacs mi-a produs, sincer, mândrie. Am scos și noi capul în lume, la cel mai înalt nivel, prin ceva. Prin cineva, de fapt. Unde mai pui că Istvan a devenit primul arbitru delegat, astfel, la toate cele trei finale ale competițiilor continentale organizate de UEFA…

Apoi, deși pentru sufletul meu va rămâne mereu „marea rivală”, Dinamo și consolidarea ei din 2025 mi-au produs o bucurie reală, autentică. După ce s-a salvat de la retrogradare, a prins play-off-ul trecut iar acum arată deja, după prima parte a noii ediții de Superliga, ca o echipă sigură, coerentă, productivă. Merită aplauze Zeljko Kopic, dar și cei care au crezut în misiunea și disciplina muncii lui, cu Andrei Nicolescu în frunte.

Totodată, consolidarea lui Dinamo m-a bucurat la nivel de club. Dinamo începe să arate iar ca un club mare. În același timp, ieșirea din insolvență reprezintă un moment extrem de important și transcende situația „câinilor”. E un reper pentru tot ecosistemul fotbalului nostru: uite că se poate atunci când faci lucrurile corect și „cu cap”. Iar când produci și performanță sportivă, în tot acest proces, cu atât mai remarcabil!

Podiumul bucuriilor îl deschid cu imprevizibilul din primele 21 de etape ale noului sezon intern. Îmi place Superliga asta, cu toată senzația de echilibru al valorilor în tranziție undeva spre mediu și nu neapărat „în sus”. Avem un campionat îndârjit dar și pasionant, etapă de etapă găsești meciuri bune sau foarte bune. Antrenori interesanți, abordări tactice de analizat, chiar și mai multe personaje parcă, raportat la ultima vreme.

Cu FC Botoșani, FC Argeș, Oțelul Galați și UTA Arad având parcurs peste așteptări, cu Rapid și Dinamo la vârf, cu FCSB în cursa prinderii play-off-ului, cu Universitatea Craiova savuroasă în epoca Mirel Rădoi și, sper eu, la fel și după el. U Cluj „joacă fotbal”, chiar și Csikszereda, Petrolul începe să mai „miște” cu Neagoe… N-ai cum să te plictisești! Mai mult, chiar rămâi după fiecare week-end cu frânturi memorabile de fotbal.

Pe locul doi, Universitatea Craiova. Am scris mult, am analizat și am rostogolit în metaforă proiectul nou al oltenilor cu Mirel Rădoi „revoluționar” pe multiple planuri, în special începând din vară. Fotbal frumos, proaspăt, curajos. Fotbaliști cu talent, de calitate, implicați. Suporteri mulți și pătimași. Cui nu îi era dor de Oltenia fierbând astfel în fotbalul nostru?

Mai mult, calificarea în grupa de Conference League, cu toate etapele ei cuceritoare, eliminarea turcilor de la Bașakșehir mai ales, apoi victoriile cu Rapid Viena și Mainz… Da, înfrângerea uluitoare cu AEK Atena a retezat dramatic și nemeritat povestea. Dar, per total, Universitatea Craiova e o bucurie în 2025.

Închei cu FCSB eliminând PAOK Salonic și câștigând fantastic acasă, cu Feyenoord. Să începi anul calificat din grupa Europa League, să deschizi lunile lui 2025 știind că ești între cei mai buni de la nivelul acesta pe continent, asta îți conferă o reconfortantă stare de siguranță și mândrie. Parcă toate au cumva rost și sens în fotbalul nostru când vezi că ești acolo, în preajma fotbalului tare. Și am fost, chiar am fost, prin FCSB!

Mai mult, în 2025, să elimini PAOK Salonic prin două victorii, după ce ai bătut-o și în grupă, e chiar rar. Gândul că tot ce-i bun în fotbalul nostru e doar un „foc de paie” dispare, fie și pentru o vreme. Adăugați nebunia cu Feyenoord, faptul că roș-albaștrii așteaptă 2026 cu șanse de calificare, din nou, din grupa de Europa League. Încă o dată, am fost și am rămas ceva în fotbalul european prin FCSB.

Daniel Nazare: „Pilula care ne lipsește”

A discuta de bucurii și de performanțe în fotbalul românesc e totuși o „pilulă” care, de cele mai multe ori, ne lipsește. În general bem apă și înghițim în sec. Uneori mai apar reușite și facem petrecere. La final de an încerc să fac un bilanț și e dificil. Nu impresionăm în cupele europene, la națională înotăm și nu avem certitudini. Mircea Lucescu ne-a dezamăgit, dar are timp să-și ia revanșa: ar fi prea frumos…

Încep de la locul 1: Istvan Kovacs. Nu sunt un fan al arbitrajului românesc, ba dimpotrivă. Prea multă influență, multă ipocrizie și interese multiple. Dar Istvan Kovacs de pe plan extern merită nota 10. Nu s-a făcut deloc de râs, are mari șanse să fie la Cupa Mondială, iar meciurile dintre Real Madrid și City, Liverpool cu Inter, deja sunt simple formalități. Pe care le trece cu brio. În Superligă se comportă ca un boier, iar noi ceilalți – fotbaliștii și jurnaliștii – suntem iobagi, sclavi, zilieri, spuneți cum vreți.

Uitați-vă cum acordă un penalty pe Santiago Bernabeu și cum își etalează mușchii la Clinceni ori Botoșani. Dacă prin „străinătățuri” e serios, ia și decizii bune. Aici, „șmecheraș” fiind, o mai comite în stil dâmbovițean.

Victoria cu Austria 1-0 e pe locul doi în această ierarhie. De ce? Pentru că am trăit emoțiile pe care le aveam cu Hagi și Răducioiu acum trei decenii. Pentru că am avut atitudine, pentru că Lucescu n-a făcut schimbări rapid când era 0-0, pentru că publicul n-a abandonat, pentru că Austria e totuși o echipă de top. Să bați Austria pe terenul unde ai pierdut cu Bosnia spune ceva. Nu că Bosnia e bună, ci că tu ai ceva de reparat la „motor”.

Mirel Rădoi vine pe trei. Mi-a dat senzația că e un altfel de antrenor. Nu bagă capul în pământ, nu ascultă de patron și face exact ce crede de cuviință. Da, își roade unghiile iar asta înseamnă pentru mine că se preocupă. Dacă-și băga degetele în nas sau gură, aș fi zis altceva.

Ba mai mult, i-a dat și cu zăhărelul și cu biciul „prințișorului” Baiaram. După ce l-a trimis la plimbare pe Ivan și i-a îmblânzit pe alții. Mai mult, a plecat rapid și misterios, dându-i peste nas lui Mihai Rotaru, acest Gigi Becali din Bănie căruia îi plac prazul, controlul și lăudăroșenia pe plan local.

Daniel Bîrligea, bucuria de pe locul patru. Mi se pare că poate deveni fotbalistul esențial din viitor. Pentru că nu renunță niciodată, intră în atacant când totul e pierdut și marchează în momente-cheie. Și la FCSB, și la națională. Scoateți golurile lui din ce a realizat FCSB în 2025 și s-ar putea să vă dea cu zero, nici măcar cu virgulă.

Dinamo e surpriza Superligii și locul 5 în topul bucuriilor mele. Poziție onorabilă campionatul trecut, peste așteptări acum. În condițiile în care transferurile serioase au lipsit, iar banca de rezerve e una dintre cele mai slabe din campionat. Meritul e al staff-ului tehnic și al suporterilor. Întrebările sunt dacă se ține ritmul și dacă se punctează pe zona de „mercato”. Asta nu avem de unde să știm acum.

2026 se anunță interesant. Mai ales că, dacă ratăm Cupa Mondială, putem să anulăm toate galele de la final an. A premia Superliga când 48 de echipe naționale sunt la turneul final și tu acasă… E semnul că suntem în lumea a treia a fotbalului mondial. Doamne Ferește!

Care e cea mai mare bucurie trăită în fotbalul românesc din 2025?