Ce spune marcatorul golului ce i-a încheiat mandatul lui Mirel Rădoi la Universitatea Craiova. „Îmi pare rău”
UTA a produs surpriza etapei în Superliga, după care a urmat perioada în care au jucat echipele naționale. Arădenii s-au impus, 2-1, după 18 ani la Craiova, contra Universității.
Cei de la UTA au pus capăt celui de-al doilea mandat al lui Mirel Rădoi pe banca oltenilor.
„Îmi pare rău pentru că Mirel Rădoi a plecat de la Craiova după acest gol, așa e la fotbal…Îmi pare rău”
Cel care a adus victoria arădenilor a fost Valentin Costache (27 de ani), cu un șut de la 25 de metri. A fost cel de-al șaptelea gol stagional pentru mijlocașul ofensiv al „Bătrânei Doamne”, unul dintre cele mai norocoase din cariera sa.
„Eu mereu când îl văd pe Alin (n.red. Roman) că are mingea, încep să alerg, să mă demarc și asta le spun și colegilor mei, că ne-o dă el cumva. La antrenamente cam dau la poartă mult din poziția aia. Nu mai m-am uitat stânga-dreapta, mi-am făcut-o puțin în lateral, nu am vrut să dau intenționat cu pământul, așa a fost să fie. Cred că e unul dintre cele mai norocoase goluri marcate de mine. A fost norocos și pentru mine și pentru oamenii din Arad. Am înțeles că UTA n-a mai câștigat UTA cu Craiova de mult timp (n.red. de 18 ani). Îmi pare rău pentru că Mirel Rădoi a plecat de la Craiova după acest gol, așa e la fotbal…Îmi pare rău. A trecut, nu mai contează, important e meciul cu Cluj”, a menționat Vali Costache.
A ieșit de 5 ori campion cu CFR, dar nu a jucat derby-uri cu U Cluj: „Vin cu sete de play-off”
Pentru UTA vine confruntarea cu U Cluj. Deși a evoluat timp de patru sezoane și jumătate la CFR, cu care a devenit cvintuplu campion național, Val Costache nu a avut prilejul să joace nici un derby cu U Cluj.
„Nu i-am prins deloc pe cei de la U Cluj în Liga 1 când am jucat eu acolo, chiar îmi pare rău pentru că s-a văzut de derby-uri sunt acolo. Dar știu că și UTA – U Cluj e un derby, la care suporterii noștri țin mult și asta e și dorința noastră, să-i facem cât mai fericiți. Ăsta e scopul nostru, să dăm tot, să fie un rezultat pozitiv, să legăm și noi a treia victorie consecutivă și la final să cântăm cu ei. E clar că ei o să vină cu o sete de play-off, ca să spun așa. Vor să ia toate cele 3 puncte, căci sunt sub noi în clasament.
O să fie un meci foarte greu, ei vin mobilizați, și-au schimbat antrenorul cât de curând. Eu așa simt că o să fie un meci foarte greu și foarte dificil. Au jucători buni, de exemplu Postolache, din ce am înțeles, a fost golgheter aici, cu cele mai multe goluri, dacă nu greșesc. El e un pericol, clar, toți cei din față sunt. Mai e atacantul central (n.a. Lukic) și Macalou, deci e o echipă foarte bună. Noi am pregătit meciul foarte bine și trebuie să o arătăm pe teren”, mai consideră actualul golgheter al arădenilor.
„Mă uit mereu la primele locuri, așa am fost învățat”
Vali Costache a avut discursuri apocaliptice după eșecurile cu Oțelul și FCSB, dar cele 6 puncte luate de UTA din tot atâtea posibile i-au schimbat starea fotbalistului de 27 de ani. „Atunci când pierzi e foarte dureros, nu e frumos pentru nimeni. Adică și în vestiar este atmosfera aia negativă, cap în pământ, negativitate peste tot. După ce legi două victorii, altfel ai încrederea. Dar asta nu înseamnă nimic, trebuie să continuăm, să o ținem pe aceeași linie. Eu mă uit întotdeauna la primele locuri, așa am fost învățat, așa am fost crescut și asta ne dorim și noi, să ajungem cât mai sus. Dar s-a văzut, dacă pierzi un meci, imediat cobori, iar dacă câștigi două- trei meciuri la rând, imediat ești acolo. Trebuie să ne găsim cumva constanța, să fim constanți și să nu pierdem meciurile, mai ales acasă”, a concluzionat Vali Costache.
- Sosit la UTA în vara anului 2024, Costache are 13 goluri și patru pase decisive.