Ce se întâmpla în vestiarul lui CFR Cluj când era Adi Mutu antrenor. Adevărul spus din interior răstoarnă toate teoriile lansate până acum: „Era pe masa de masaj cu 30 de secunde înainte să intre pe teren”

Superliga Stage 23: CFR Cluj vs FC Voluntari Romania Superliga stage 23: CFR 1907 CLUJ vs. FC VOLUNTARI, disputed on Dr Constantin Radulescu Stadium, 29 January 2024 Copyright: xAncaxTepeix,Image: 841641684, License: Rights-managed, Restrictions: Credit images as "Profimedia/ IMAGO", Model Release: no
Vezi galeria foto - 7 poze

Cristi Balaj a dezvăluit ce s-a petrecut în vestiarul celor de la CFR Cluj înainte ca Adi Mutu să renunțe la funcția de antrenor în cadrul clubului din Gruia. Afirmațiile făcute de fostul președinte al ardelenilor dau peste cap toate teoriile lansate anterior.

Adrian Mutu (45 de ani) a decis să plece de la CFR Cluj în urma eșecului suferit în fața formației Corvinul Hunedoara, scor 4-0, din sferturile Cupei României.

Între timp, Nelu Varga a ales un nou antrenor pentru formația sa, în persoana lui Dan Petrescu (56 de ani), cel care urmează să preia banca tehnică a echipei din Gruia după ce își va încheia socotelile cu sud-coreenii de la Jeonbuk.

Ce se întâmpla în vestiarul lui CFR Cluj când era Adi Mutu antrenor. Adevărul spus din interior răstoarnă toate teoriile lansate până acum: „Era pe masa de masaj cu 30 de secunde înainte să intre pe teren”

La numai câteva zile de la decizia luată de „Briliant”, Cristi Balaj, fostul președinte al celor de la CFR Cluj, i-a luat-o pe urme lui Adi Mutu, alegând să plece de la club.

Recent, Balaj a vorbit despre motivele pentru care s-au produs aceste schimbări la formația din Gruia, fostul oficial al „feroviarilor” declarând că nu fotbaliștii de la CFR Cluj au fost de vină pentru plecarea lui Adi Mutu, așa cum s-a vehiculat.

„Îmi e greu să cred acest lucru (n.r. – că jucătorii l-au lucrat pe Adi Mutu). În momentul în care nu te gândeşti la anumite lucruri, e greu să accepţi şi că le pot face alţii. La Hunedoara a fost un complex de împrejurări.

Am jucat împotriva unei echipe care, nu întâmplător, a eliminat Sepsi. O echipă cu fotbalişti care joacă de mult timp împreună. Spectatorii trebuie aplaudaţi pentru modul în care au încurajat echipa”, a spus Cristi Balaj, conform Fanatik.

Cristi Balaj nu consideră că Adrian Mutu a fost „lucrat” de jucătorii de la CFR Cluj: „Îmi e greu să cred”

Pe de altă parte, Cristi Balaj a spus că Adrian Mutu a avut o relație bună cu foștii săi jucători, de care „a știut să se apropie”.

Mai mult, Balaj a explicat că demisia lui Mutu a survenit pe fondul unui concurs de împrejurări nefaste, petrecut înainte de meciul cu hunedorenii.

„La CFR Cluj au fost mulţi jucători accidentaţi, iar Mutu a fost obligat să îi introducă în teren pe Camora şi pe Mogoş, chiar dacă au avut probleme medicale.

Cu 30 de secunde înainte să intre echipa pe teren, Mogoş se afla pe masa de masaj cu trei persoane lângă el. S-au făcut eforturi majore pentru a putea să înceapă meciul. A jucat, dar cu dureri imense, la fel a fost şi Camora. Şi a mai fost şi acel cartonaş roşu dat corect către Tachtsidis. Îmi e greu să cred că l-au lucrat. Am trăit prea multe lucruri în fotbal.

Nu a fost lucrat Mutu, pentru că a ştiut să se apropie de jucători. A creat o atmosferă plăcută şi e un antrenor foarte bun. Îmi pare rău pentru faptul că a trebuit să plece sub această formă. Eu chiar mi-am pus speranţa în el şi l-am susţinut. Aşa a fost să fie până la urmă”, a mai declarat Cristi Balaj, potrivit sursei citate.

Publicat: 09 04. 2024, 14:08
Actualizat: 09 04. 2024, 14:56