Ce se întâmplă cu Edjouma, francezul pe care Gigi Becali îl vrea înapoi la FCSB

Ce se intampla cu Edjouma, francezul pe care Gigi Becali il vrea inapoi la FCSB
Vezi galeria foto - 6 poze

Ce se întâmplă cu Malcom Edjouma, francezul în vârstă de 27 de ani pe care Gigi Becali îl vrea înapoi la FCSB. Recent, tatăl fotbalistului a declarat că fiul său „iubește Bari” și a lăsat de înțeles că acesta nu mai vrea să se întoarcă în România.

Totuși, lucrurile ar putea lua o întorsătoră neașteptată pentru mijlocaș, mai ales după prestația pe care a avut-o în ultima etapă din Serie B. Edjouma a evoluat timp de 81 de minute în Bari – Reggiana 0-2.

„Nu s-a descurcat mai bine”. Ce se întâmplă cu Edjouma, francezul pe care Gigi Becali îl vrea înapoi la FCSB

După luni de așteptare, Malcom Edjouma, fotbalistul împrumutat de FCSB în Serie B din Italia, s-a adaptat la Bari și a început să joace constant. Mai mult, pe 21 ianuarie, mijlocașul francez în vârstă de 27 de ani a marcat și un gol important, în deplasarea cu Ascoli, încheiată cu o remiză, scor 2-2.

Edjouma a fost unul dintre cei mai buni jucători în meciul cu Ascoli, însă prestația sa a lăsat de dorit în runda precedentă din Serie B, pe 27 ianuarie, când Bari a încasat o înfrângere usturătoare, scor 0-2 pe teren propriu cu Reggiana.

Edjouma a fost titular în formula lui Bari și a fost menținut pe teren timp de 81 de minute, însă cu toate acestea, nu a reușit să își ajute echipa nici din punct de vedere ofensiv, nici defensiv.

Întreaga echipă a lui Bari a fost criticată de presa locală, iar Malcom Edjouma nu a scăpat nici el de supărarea ziariștilor:

„Cu siguranță, Malcom Edjouma nu s-a descurcat mai bine. În după-amiaza de pe „San Nicola”, mijlocașul francez a făcut câțiva pași înapoi după performanțele încurajatoare din ultimele săptămâni”, au scris italienii de la TuttoBari.

13 meciuri a jucat Edjouma pentru Bari până în prezent, 9 dintre ele fiind bifate în decembrie 2023 și ianuarie 2024. Un singur gol a înscris în Italia, cel consemnat pe 21 ianuarie, în remiza cu Ascoli.

Gigi Becali l-ar vrea înapoi la FCSB: „Numai atacant îl bag! Dă cu capul”

Edjouma a fost împrumutat de Bari în schimbul a 200.000 de euro și clubul italian are opțiunea de a-l transfera definitiv la capătul sezonului, în schimbul unei noi sume de bani.

Dacă această clauză nu va fi activată, francezul va reveni la FCSB, unde mai are contract până în 2026. Gigi Becali a transmis recent că îl așteaptă înapoi pe Edjouma, deoarece are de gând să îl reprofileze în atacant:

Se întoarce dacă vreau să îl iau. Că el are până în vară. Dar eu vreau să-l iau. Care-i treaba? Încă un jucător în plus la mijlocul terenului strică? Iar dacă el se întoarce îl bag în echipă direct atacant. Numai atacant îl bag. Dă cu capul, apare bine în fața porții, dă goluri. Cu spatele la poartă nu e foarte bun, dar protejează mingea. Adică se lipește mingea de el, are magnet la picior”, a spus Gigi Becali, citat de Fanatik.

Totuși, se pare că fotbalistul s-a adaptat în Italia și, potrivit spuselor tatălui său, nu ar mai vrea să revină în România:

„Malcom iubește orașul Bari. Familia lui e foarte fericită acolo și își dorește foarte mult să aibă succes pentru că a fost primit excelent de suporteri.

Visul lui e să aibă succes în Italia și să urce cât mai mult posibil cu acest club”, a transmis, printre altele, Martin Edjouma.

Publicat: 28 01. 2024, 16:01