Ce lovitură pentru Gigi Becali. Prietenul lui din Superliga îl trădează. „Votez contra lui”
LPF a modificat regulamentul și l-a ajutat pe Gigi Becali să-l înregistreze pe Malcom Edjouma, fapt care l-a scos din minți pe Dan Șucu, cel care a solicitat demisia de urgență a lui Gino Iorgulescu de la șefia Ligii.
Patronul de la FCSB susține că are susținerea majorității la un eventual vot în cazul președintelui LPF, iar printre cei enumerați că vor fi de partea sa, l-a numit și pe prietenul Valeriu Iftime, finanțatorul de la FC Botoșani.
Numai că, afaceristul care conduce destinele grupării moldave îi aplică o lovitură neașteptată partenerului său de transferuri și susține sus și tare că va vota pentru demiterea lui Gino Iorgulescu, deci împotriva lui Becali, și nu din cauza regulii schimbate peste noapte, ci deoarece acesta „nu a făcut nimic” în fruntea LPF.
Gigi Becali, lovitură încasată în plin. Prietenul Valeriu Iftime a întors armele împotriva sa
LPF a modificat pe nepusă masă regulamentul și astfel i-a dat o mână de ajutor lui Gigi Becali ca să-l înregistreze pe Malcom Edjouma, fapt care l-a enervat la culme pe Dan Șucu, cel care a solicitat în acest context ca Gino Iorgulescu să-și înainteze de urgență demisia de la conducerea Ligii.
Patronul de la FCSB susține însă că are susținerea majorității în cazul unui eventual scrutin pentru demiterea șefului LPF, iar printre cei enumerați că vor fi de partea sa, l-a numit și pe prietenul Valeriu Iftime, finanțatorul de la FC Botoșani.
Numai că, partenerul de afaceri al lui Becali în materie de transferuri schimbă macazul și votează demiterea lui Gino Iorgulescu. Iar asta nu din cauza regulii schimbate peste noapte, ci deoarece acesta „nu a făcut nimic” în fruntea LPF.
„Eu nu știu cine are dreptate aici. Părerea mea că, un regulament odată apărut, ar trebui lăsat. Legat de demiterea lui Iorgulescu, eu votez pentru demitere, înțelegi? Nu că a făcut ceva, n-a făcut nimic! Și pentru că nu a făcut nimic, votez pentru demitere. Asta e tema mea. Contra lui Becali!
(n.r. – El a spus, citez ‘Iftime mai face el pe nebunul, dar tot ca mine zice’) De data asta nici nu poate fi vorba (n.r. – râde). E vorba de lipsa de acțiune a unui președinte de ligă. Eu zic că nu e atât de grav ca să fie demis pentru asta, dar trebuie să fie demis pentru că nu face nimic”, a declarat Valeriu Iftime la sport.ro.
„FC Botoșani, Iftime mai face pe nebunul, dar tot ca mine zice, 7-4” – Gigi Becali
Foto: Sport Pictures
Atac cu talpa sus și la Dumitru Dragomir. „Celălalt vorbea continuu”
Valeriu Iftime susțin că fotbalul românesc are nevoie de un președinte „mâna de fier” la LPF, nu ca Gino Iorgulescu, care „nu face nimic” și „nu vorbește deloc”, dar nici ca fostul șef, Dumitru Dragomir, care „vorbea continuu”.
(n.r. – Credeți că sunt șanse ca Gino Iorgulescu să fie demis?) Habar n-am, nu știu exact. Cum să spun… ai niște surprize de nici nu-ți vine să crezi. Trebuie să ai un președinte la ligă, evident, nu ca domnul celălalt care vorbea continuu.
Adică de la unul care vorbea continuu la unul care nu vorbește deloc, trebuie unul de mijloc, care să aibă și idei și susținere”, a concluzionat patronul de la FC Botoșani pentru sursa citată.