Ce lovitură a dat Gigi Becali cu transferul lui la FCSB. A fost coleg cu fratele lui Rio Ferdinand și are planuri mărețe: „Vreau să joc până la 40 de ani”. EXCLUSIV

Transferat vara trecută de la Farul, fundașul Mihai Popescu (32 de ani) s-a dovedit a fi un succes pentru echipa finanțată de Gigi Becali, iar planurile sale pot fi considerate mărețe, dar nu greu de realizat. Un reper în lotul FCSB, Mihai Popescu își dorește să atingă vârsta de 40 de ani ca jucător activ.

„Veteranul” momentului este Cristi Săpunaru (41 de ani), care și-a anunțat retragerea de la Giulești, dar nu și din fotbal, urmat de Ciprian Deac (39 de ani, CFR Cluj) și Răzvan Patriche (39 de ani, Dinamo).

În sezonul 2024-2025, Mihai Popescu a jucat în 47 de meciuri, în toate competițiile, reușind să ofere două pase decisive, dar și să își facă loc rapid în primul 11, iar la ultimul meci din play-off-ul Superligii, derby-ul cu FR Cluj, a primit nota 7,5 pentru prestația sa, cea mai mare notă de la ultimele cinci partide. În acest an a debutat la echipa națională a României, în meciurile din preliminariile CM 2026, cu Bosnia și San Marino, cu gol marcat.

Fost coleg cu fratele lui Rio Ferdinand, transferul de succes al lui Becali are planuri mărețe: „Vreau să joc până la 40 de ani”

Mihai Popescu (32 de ani) este un jucător experimentat, cu evoluții foarte bune în străinătate, în Scoția, unde în sezonul 2020-2021 câștiga trofeul de campioană Heart of Midlothian. Cu Farul Constanța, unde a venit în 2022, Popescu a cucerit titlul de campioană a României, la care s-a adăugat și cel din sezonul 2024-2025, obținut cu FCSB.

„Îmi doresc enorm să merg cât mai mult în carieră, vreau să joc până la 40 de ani, să ating vârsta de 40 de ani pe teren, dar este mult timp până atunci. Trebuie să ai grijă de tine, pentru că numai așa poți ajunge să joci până la acea vârstă”, a declarat Mihai Popescum în exclusivitate, pentru ProSport.

Întrebat care este modelul său din lumea fotbalului, Popescu nu a ezitat să îl numească pe Rio Ferdinand, cu al cărui frate, Anton, a jucat la St. Mirren.

„Am copilărit cu Rio Ferdinand și Vidic. Chiar dacă am ținut cu Liverpool, erau rivali și îmi plăceau atât de mult. Am și jucat cu fratele lui (n.r. Anton Ferdinand), în Scoția”, a mai spus Mihai Popescu, care în străinăate a jucat doar la Heart of Midlothian și Hamilton Academical FC.

Mihai Popescu nu exclude un transfer în străinătate

Mihai Popescu a afirmat că se află în cel mai bun sezon al său, mai ales după reușita cu FCSB, cu care a obținut al doilea titlul de campioană din carieră, după cel cu Farul Constanța din 2022-2023, dar nu exclude posibilitatea de a juca, din nou, în străinătate.

„Nu contează vârsta, toată lumea și-ar dori să joace în străinătate, la un nivel mult mai ridicat. Eu mă simt bine aici momentan, atât eu, cât și familia, și mă bucur să fiu aici și în continuare”, a spus Popescu.

Fostul jucător de la Dinamo, Farul și Voluntari, Popescu a debutat în acest an la echipa națională, în „dubla” din preliminariile CM 2026, cu gol marcat în victoria categorică (5-1, cu San Marino).

Popescu se află pe lista jucătorilor convocați de Lucescu pentru următoarele două meciuri din preliminarii, cu Austria (deplasare, pe 7 iunie) și cu Cipru (acasă, pe 10 iunie).

Publicat: 03 06. 2025, 15:30
Actualizat: 04 06. 2025, 07:50