Ce jucător al Universităţii Craiova şi-ar fi anulat cununia dacă era chemat la naţională: „Ar fi ceva extradordinar”

Laurenţiu Popescu, portarul Universităţii Craiova, a profitat de pauza competiţională şi pentru a se căsători, dar spune că dacă ar fi primit o convocare la lot din partea lui Edi Iordănescu, pentru partidele cu Belarus şi Andorra, nu ar fi ezitat să-şi anuleze evenimentul organizat din timp. „Popică” este titularul postului de aproape un an şi a avut evoluţii apreciate la Universitatea Craiova, fiind unul dintre cei mai constanţi jucători ai echipei.

Laurențiu Popescu: „Dacă eram chemat la echipa naţională, anulam cununia”

În vârstă de 26 de ani, Laurenţiu Popescu este oltean get-beget şi a avut de aşteptat mai mulţi ani pentru a deveni titular, fiind rezerva lui Mirko Pigliacelli, David Lazar sau Giedrius Arlauskis. Următorul meci al Universităţii Craiova este duminică, de la ora 18.00, pe „Ion Oblemenco”, împotriva Petrolului Ploieşti, în etapa a 13-a a Superligii.

„Ne aşteaptă o partidă foarte grea, dar am avut mult timp să pregătim acest meci cu Petrolul şi ne dorim să-l câştigăm. Foştii coechipieri vor veni cu mare dorinţă, e un stadion frumos, un public frumos şi când vii aici vrei să câştigi. E foarte important că am avut o apărare foarte bună până acum şi sper să continuăm la fel. Am făcut un pas important în viaţă, ne-am bucurat de el, acum ne preocupă meciul cu Petrolul. M-am gândit tot timpul să muncesc, să aştept şi dacă am o şansă să profit de ea.

Dacă venea vreo convocare de la echipa naţională când aveam cununia, o anulam pe aceasta, fiindcă să primeşti o chemare la naţională este ceva extraordinar, este o mare mândrie şi nu ai cum să nu mergi. Dacă o să vină acel moment, o să mă bucur de el” a declarat Laurenţiu Popescu.

„Popică” a fost integralist în acest an, iar Universitatea Craiova are cea mai bună defensivă din campionat, cu 10 goluri primite în 12 meciuri, la fel ca Oţelul Galaţi.

Publicat: 20 10. 2023, 20:20