Ce a descoperit, de fapt, Dinamo despre Ianis Stoica
Dinamo a abandonat, cel puțin pentru moment, pista Ianis Stoica. Decizia a fost luată după ce jucătorul a lăsat impresia că nu este tentat să îmbrace tricoul rivalei de moarte a formației care l-a crescut, FCSB.
Pe de altă parte, acesta a fost prezent alături de naționala U21 a României la Campionatul European, dar nu a reușit să impresioneze. Daniel Pancu l-a titularizat în meciurile cu Italia și Slovacia, iar în cel cu Spania l-a trimis pe teren de pe bancă.
Ianis Stoica nu a părut interesat de un transfer la Dinamo
Pentru a-l obține pe Dennis Politic, Gigi Becali s-a arătat dispus să-i trimită pe Nana Antwi și Malcom Edjouma la Hermannstadt, la schimb cu Ianis Stoica, care ar fi ajuns ulterior la Dinamo. Propunerea s-a lovit de refuzul sibienilor, așa că fostul căpitan al „câinilor roșii” a ajuns în curtea campioanei printr-o altă tranzacție: un milion de euro, plus Alexandru Musi.
Discuțiile pentru un eventual transfer al lui Stoica au continuat și ulterior, dar părțile nu au reușit să ajungă la o înțelegere. Andrei Nicolescu a oferit toate detaliile.
„Plecăm de la 500.000 de euro în jos după acest Campionat European. A fost o încercare, nu s-a întâmplat și atunci, cum să zic eu, am avut la un moment dat impresia și că jucătorul își dorește. Am plusat foarte mult.
În tranzacția respectivă erau și 300.000 care plecau din clubul nostru, care plecau spre Hermannstadt, ca să ne îndeplinim dorințele. După care mi-am dat seama că jucătorul nu își dorește atât de mult Dinamo și s-ar putea să fie tentat de altceva sau are alte așteptări.
Și atunci, dragoste cu sila nu e, mai ales la Dinamo, un brand pe care trebuie să îl respecți când intri în legătură sau în discuție cu brandul acesta”, a declarat administratorul special, la 48 TV, canalul oficial al clubului.
Dinamo, lăudată pentru transferul lui Musi: „Cea mai bună afacere din ultimii 5-10 ani”
Chiar dacă nu a reușit să obțină semnătura lui Ianis Stoica, Dinamo a făcut o afacere extraordinară în momentul în care l-a cedat pe Dennis Politic la FCSB. Verdictul i-a aparținut lui Gabi Glăvan.
„Extraordinar! Mi se pare, poate, cea mai bună afacere pe care a făcut-o Dinamo în ultimii 5-10 ani. A luat un jucător 2004 (n.r. născut în 2004), care e printre cei mai talentați din campionat și a mai luat și un milion de euro. Într-adevăr, pe un jucător foarte bun, dar cu patru ani mai în vârstă.
Musi are deja multe meciuri în Liga 1 la diferite cluburi, are o mentalitate bună, Musi poate juca pe mai multe poziții. Politic era legat de banda stângă, Musi poate juca și în dreapta, și în stânga, și în centru. După transferarea definitivă a lui Mărginean și transferul lui Cristi Mihai, cred că au făcut niște mișcări foarte bune”, a spus fostul director sportiv al alb-roșilor, pentru sport.ro.