Câți bani are noul acționar de la Farul Constanța și de ce poate arunca în aer atmosfera de la echipa lui Gică Hagi: „Două săbii în aceeași teacă nu încap!”

Gheorghe Hagi reactioneaza in meciul de fotbal dintre FC U Craiova si Farul Constanta, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, duminica 3 septembrie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a vorbit despre implicarea lui Rivaldo în acționariatul echipei Farul Constanța, alături de Gheorghe Hagi.

Câți bani are noul acționar de la Farul Constanța și de ce poate arunca în aer atmosfera de la echipa lui Gică Hagi

În urmă cu câteva zile, Farul Constanța a anunțat faptul că marele Rivaldo, câștigător al „Balonului de Aur”, a preluat 10% din acțiunile clubului de la malul Mării Negre.

Dumitru Dragomir este sceptic în ceea ce privește colaborarea dintre doi uriași precum sunt Gheorghe Hagi și Rivaldo. Acesta preconizează faptul că, la un moment dat, vor apărea neînțelegeri între cei doi foști mari fotbaliști.

„Domn’e, nu știu ce să spun! Lasă-mă să văd ce se întâmplă după ce se termină stadionul, după ce încep să joace la Constanța, după ce organele locale de acolo se implică.

Am văzut că Portul Constanța au luat și este bine dacă se implică, pentru că este plin de bani. Îți dai seama! Portul Constanța poate să țină echipa lui Hagi și o facă în viitorii 20 de ani de acum înainte campioană!

Cu Rivaldo îmi cam dă cu virgulă… Să știi și tu că două săbii foarte ascuțite nu intră în aceeași teacă! Nu intră într-o teacă. Amândoi au fost geniali. Într-un an trebuie să existe păreri contrarii.

Depinde ce contract au făcut. Să văd contractul întâi. Hagi vinde, dar numai cu o condiție contractuală: numai el hotărăște tot! Și foarte bine face! Și eu aș face la fel.

(n.r. întrebat dacă Rivaldo a făcut acest pas pentru fiul său, Rivaldinho) Nu. Băiatul lui oricum lua banii de la Hagi și lua puțini. Iar Rivaldo cred că mai are și el vreo 50-60 de milioane de euro”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.

Ce a spus Rivaldo după ce a cumpărat acțiuni la Farul Constanța

Rivaldo a explicat ce l-a determinat să facă acest pas și a avut cuvinte de laudă la adresa lui Gheorghe Hagi.

„Urmăresc fotbalul românesc de ceva vreme și cunosc destul de bine și campionatul. România a avut mereu jucători foarte buni, a reprezentat o forță în fotbalul mondial mai ales în perioada în care Gheorghe Hagi era jucător.

M-a uimit în urmă cu câțiva ani și, vă spun sincer, nu am fost singurul din fotbalul mondial cu o astfel de reacție, când am aflat de modul în care a decis să se implice în acest fenomen după retragere, mi s-a părut ceva incredibil.

Nu mai auzisem de un fost jucător de o asemenea valoare care să își investească averea pentru o pasiune. Cred că rezultatele pe care le-a reușit au fost răspunsul la toate întrebările…

Investiția total privată de la Farul, Baza Sportivă, Academia care stă în spatele multor performanțe, rezultatele obținute cu foarte mulți jucători formați aici m-au determinat să fac acest pas și să vin alături de Gheorghe Hagi. Dacă singur a reușit toate aceste lucruri, să devină de două ori campion având cea mai tânără echipă din Europa, atunci cred că având sprijinul pe care și-l dorește, poate reuși mult mai mult.

Cu viziunea și pasiunea pe care le are, cu experiența pe care și eu o am, sunt convins că vom dezvolta și mai mult performanțele pe care și le dorește întreaga comunitate, pentru că Farul este un club de tradiție, care, în rest, are toate atuurile de a deveni un club mult mai puternic”, a fost reacția lui Rivaldo.

Publicat: 17 09. 2023, 22:24