Câte bilete s-au vândut la meciul CFR Cluj – FCSB, cu două zile înaintea derby-ului din Gruia | EXCLUSIV

Fans of CFR Cluj during the game CFR Cluj v. Inter Escaldes, Cluj-Napoca dr Constantin Radulescu Stadium, 13 July 2022 CFR Cluj v Inter Escaldes - UEFA Europa Conference League 2nd Qualifying Round, Cluj-Napoca, Romania - 21 Jul 2022,Image: 709060576, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Interes tot mai mare pentru derby-ul CFR Cluj și FCSB! Din informațiile ProSport, până acum s-au vândut în jur de 8.000 de bilete la cel mai așteptat meci al săptămânii.

8.000 de bilete vândute la derby-ul CFR Cluj – FCSB

CFR Cluj așteaptă peste 15.000 de oameni la derby-ul cu FCSB! Până acum, ardelenii au vândut aproximativ 8.000 de bilete, dar este de așteptat ca echipa lui Mihai Pintilii să aibă și ea mulți susținători în Gruia.

Din experiențele anterioare, clujenii așteaptă ca mulți fani să achiziționeze tichete pe ultima sută de metri, în funcție și de ce vreme va fi la ora partidei de duminică.

Duelul dintre CFR Cluj și FCSB este programat duminică, de la ora 21:00, Live Video Online pe prosport.ro.

FCSB va avea 800 de fani la derby-ul cu CFR Cluj

ProSport a aflat că în jur de 150 de suporteri vor pleca din București spre Cluj-Napoca, iar la derby-ul dintre CFR Cluj și FCSB și-au anunțat prezența și fani care „vin din afara țării”, așa cum susțin sursele noastre.

Suporterii din apropierea Clujului s-au mobilizat și ei pentru meciul din Gruia, iar fani din Oradea sau Alba Iulia vor încuraja echipa eliminată din Europa după grupele Conference League.

În total, roș-albaștrii ar urma să fie încurajați de aproximativ 800 de fani, chiar dacă echipa lui Mihai Pintilii a dezamăgit în partida cu Farul, pierdută dramatic, scor 2-3.

Meciul de duminică este unul foarte important mai ales pentru FCSB, care a acumulat până acum 41 de puncte și este doar pe locul 4 în Superliga.

În cazul unei victorii, roș-albaștrii se pot apropia la șase puncte de CFR Cluj înaintea de „înjumătățirea” din play-off-ul competiției. Spre deosebire de ardeleni, care au rămas în Cupa României și se pregătesc și de dubla cu Lazio, FCSB se poate concentra doar pe parcursul din campionat.

Orice se poate întâmpla. Un meci egal ar fi bun, am mai conta. Dacă mâncăm bătaie, nu mai… se fac 12 puncte, 6 diferență în play-off. Nu mai ai cum să mai speri. Te gândești doar la cupele europene după” – Gigi Becali, înainte de meciul CFR Cluj – FCSB

Publicat: 03 02. 2023, 23:33