Cât îl costă pe Nelu Varga problema semnalată de Daniel Pancu la CFR Cluj. EXCLUSIV
Daniel Pancu a vorbit despre lotul lui CFR Cluj, înainte să semneze contractul cu vicecampioana României. Antrenorul a remarcat o primă situație pe care ar vrea să o rezolve. O situație greu de gestionat, cel puțin până în luna ianuarie, când se deschide campania de transferuri. „Singura problemă pe care o văd, din punctul meu de vedere, este legată de numărul de jucători”, a spus Daniel Pancu, la Digi Sport.
Această problemă a fost una dintre primele pe care le-a remarcat și Iuliu Mureșan, imediat după ce a fost numit președinte ale echipei din Gruia. „Am găsit un lot prea mare. La antrenamente erau în jur de 30-31 de jucători. Este foarte greu să lucrezi cu atâția jucători, ca antrenor”, a spus Mureșan, la prima conferință de presă.
Motiv de supărare pentru patronul Nelu Varga
Lotul supranumeric este un subiect „sensibil” în birourile din Gruia, în ultimele luni. Din informațiile ProSport, Varga i-a reproșat inclusiv lui Cristi Balaj, fostul președinte, faptul că nu a reușit să „scape” de anumiți jucători pentru a reduce numeric lotul lui CFR, echipă antrenată acum de Daniel Pancu.
Varga a adus și în discuțiile cu Iuliu Mureșan problema lotului mult prea numeros, iar aceasta a fost una dintre primele sarcini fixate noului președinte. Problema patronului din Gruia nu este legată de numărul mare de jucători prezenți la antrenamente. Pe Varga îl deranjează faptul că CFR are pe statul de plată jucători pe care nu îi poate utiliza.
Badamosi poate marca doar în Cupa României
Unul dintre jucătorii pentru care Ioan Varga a avut discuții aprinse cu oficialii echipei clujene înainte de venirea lui Iuliu Mureșan este chiar marcatorul din ultimul meci.
Badamosi a marcat în meciul din Cupa României, dar nu poate juca în campionat. Atacantul a fost adus la cererea lui Dan Petrescu și transferul său de la Cukarici a costat 300.000 de euro, doar că evoluțiile sale nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor, iar Varga le-a cerut oficialilor din Gruia să încerce să-i găsească o altă echipă, pentru că avea și salariu mare.
Asta nu s-a reușit, iar după Mandorlini nu l-a luat în calcule, după venirile lui Slimani și Cernigoi, pentru postul de atacant.
170.000 de euro, salariile jucătorilor care nu pot fi folosiți
Astfel, Badamosi a fost scos de pe lista LPF, cu jucătorii ce pot fi utilizați în Superliga României. El poate să joace doar în Cupa României, cum a făcut-o și la meciul cu Slatina, unde a și marcat.
Dar în situația lui mai sunt și alți fotbaliști ai lui CFR. Portarul italian Alessandro Micai, brazilianul Mateus Peloggia sau fundașul dreapta Alexandru Țîrlea nu sunt nici ei pe lista LPF. Transferuri eșuate în această vară au mai fost și Drilon Islami sau Kenneth Omeruo.
Din informațiile ProSport, salariile cumulate ale jucătorilor pe care CFR nu îi poate folosi în campionat sunt de 170.000 de euro. Sunt banii pe care trebuie să-i plătească clubul din Gruia, în fiecare lună, pentru jucătorii care nu pot fi utilizați decât în partidele din Cupa României.