Calculele lui Gigi Becali pentru ca FCSB să iasă campioană înainte de play-off. De ce „omenie” se teme: „Acolo sunt ăia ardeleni”

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Calculele lui Gigi Becali pentru ca FCSB să iasă campioană înainte de play-off au fost dezvăluite chiar de afacerist cu două etape înaintea finalului sezonului regular.

Roș-albaștrii s-au impus cu emoții la Voluntari, scor 2-1, într-o partidă care a fost decisă de dubla lui Florinel Coman din repriza secundă.

Calculele lui Gigi Becali pentru ca FCSB să iasă campioană înainte de play-off

FCSB e la zece puncte diferență față de locul doi, ocupat de Rapid, iar cele două rivale se vor întâlni chiar în ultima etapă a sezonului regular.

Până atunci, roș-albaștrii o vor întâlni acasă pe Petrolul, în vreme ce giuleștenii au un meci care, cel puțin pe hârtie, pare ceva mai complicat, în deplasare cu Universitatea Craiova.

Gigi Becali trage speranțe că FCSB poate să se impună atât în fața găzarilor, cât și în derby-ul cu Rapid, dar mizează și pe un eșec al giuleștenilor în Bănie. Dacă lucrurile vor ieși conform calculelor afaceristului, diferența între cele două rivale ar ajunge la 16 puncte, care în play-off ar însemna opt!

„Eu aș vrea să-i bată Craiova și să-i batem noi. Asta eu aș vrea. Și la CFR, dacă s-ar putea, un 14 (n.n. puncte diferență), să-i bată Farul. Eu vorbesc în funcție de meciurile pe care le au. Hermannstadt e greu să-i bată. Iar dacă nu câștigă acum următorul meci, după aia… acolo sunt ardeleni”, a declarat Gigi Becali.

Propunerea lui Gigi Becali pentru Florinel Coman

Gigi Becali a dezvăluit propunerea pe care i-a făcut-o lui Florinel Coman pentru a-l ține la FCSB pe viață.

„Eu i-am spus lui în felul următor. Nu trebuie să se hazardeze, are 25 de ani. Dacă nu pleacă, îi fac 50.000 și îi dau 600-700.000 de euro pe an și stă în România.

Apoi continuă mai departe și în staff și își face viața și familia la FCSB. El are duhovnic, se spovedește, se împărtășește. E alt om”, a spus Becali, citat de primasport.ro.

Publicat: 02 03. 2024, 16:51