Adrian Mititelu a pierdut palmaresul Universității Craiova la procesul cu Clubul Sportiv! Decizia judecătorilor îl lasă în stare de șoc pe patronul FC U Craiova: Mihai Rotaru poate jubila! | EXCLUSIV

Adrian Mititelu, patronul formației FC U Craiova, a primit o lovitură de proporții în războiul pe care îl duce cu Mihai Rotaru, patronul formației CS U Craiova.

Adrian Mititelu a pierdut palmaresul Universității Craiova la procesul cu Clubul Sportiv! Decizia judecătorilor îl lasă în stare de șoc pe patronul FC U Craiova: Mihai Rotaru poate jubila

Lovitură cruntă primită de FC U Craiova în războiul cu CS U Craiova: Adrian Mititelu a pierdut palmaresul Universității Craiova!

Judecătorii din Timișoara au decis ca CS U Craiova să folosească palmaresul sportiv în mod exclusiv, o veste care distruge visele finanțatorului de la FC U Craiova. Există cale de atac la Curtea de Apel Timișoara, iar familia Mititelu o poate folosi în următoarele 30 de zile.

Mihai Rotaru, rivalul lui Adrian Mititelu, jubilează de fericire după decizia luată de Curtea de Apel Timișoara deoarece echipa sa deține dreptul de proprietate asupra palmaresului sportiv al echipei care a făcut istorie în România.

Iată decizia luată de judecătorii din Timișoara:

„Respinge apelul formulat de apelantul-intervenient acesoriu CLUB SPORTIV U CRAIOVA SA. Admite apelul formulat de apelantul-reclamant CLUB SPORTIV UNIVERSITATEA CRAIOVA împotriva sentinței civile numărul 149/23.05.2017 pronunțat de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 11665/63/2014**.

Schimbă în parte decizia apelată în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul CLUB SPORTIV UNIVERSITATEA CRAIOVA în contradictoriu cu pârâta FOTBAL CLUB U CRAIOVA SA prin lichidator judiciar AGENȚIA DE INSOLVENȚĂ S.P.R.L. și constantă că reclamanta deține dreptul de proprietate asupra palmaresului sportiv al echipei istorice de fotbal Universitatea Craiova și a tuturor derivatelor acestuia, precum și dreptul de a utiliza în mod exclusiv în scopuri comerciale și sportive palmaresul echipei istorice de fotbal Universitatea Craiova și toate derivatele acestuia. 

Menține în rest dispozițiile sentinței apelate. Cu recurs, în 30 de zile, de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel Timișoara. Pron unțată la data de 10.07.2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței”.

Această decizie luată de judecătorii din Timișoara vine după ce Universitatea Craiova a cerut în instanță recunoașterea faptului că deține întregul palmares al clubului din 1948 până în 1991.

FC U Craiova, obligată să își schimbe stema?

Dacă decizia luată de Curtea de Apel din Timișoara va rămâne definitivă, atunci Adrian Mititelu va trebui să își schimbe stema, deoarece Mihai Rotaru acuză pentru ProSport faptul că oltenii lui Mititelu au copiat stema Universității Craiova.

Cei de la echipa cealaltă trebuie să schimbe stema, pentru că aduce foarte mult cu a noastră. E o copie a stemei noastre. Avem un proces în care am cerut să se constate că e o copie și cred că în baza acestei decizii instanța va obliga clubul lor să o schimbe.

De altfel, cred că și ei se așteaptă pentru că au deja una cu «U».
Nu au voie să folosească Știința, Craiova Maxima sau alte denumiri atribuite Universității Craiova, acelea au fost câștigate la alt proces. Decizia este executorie din acest moment!”, a declarat Mihai Rotaru, în exclusivitate, pentru ProSport.

Publicat: 10 07. 2023, 11:54
Actualizat: 10 07. 2023, 13:51