Bombă la Petrolul! Liviu Ciobotariu ar putea fi înlocuit cu Mehmet Topal. Turcul e aproape de al treilea mandat la echipa ploieșteană
Liviu Ciobotariu a preluat Petrolul înaintea pregătirii de vară din acest an, dar ar putea fi înlocuit cu Mehmet Topal.
Petrolul a adunat doar 6 puncte în primele 7 etape ale Superligii, iar nou pas greșit cu Farul va fi similar îndepărtării antrenorului Liviu Ciobotariu.
Turcul Mehmet Topal este aproape să să antreneze a treia oară Petrolul, unde-l va înlocui pe Liviu Ciobotariu
Cu o singură victorie și trei rezultate de egalitate, Petrolul abordează meciul din deplasare cu Farul de pe locul 12. În schimb, echipa antrenată de Ianis Zicu este pe 9, iar cu o victorie ajunge pe 4. Imediat după Dinamo.
Singura victorie a celor de la Petrolul a venit în etapa 3, 3-0 în deplasare cu Metaloglobus, dar succesul este relativ în contextul în care nou-promovata are un singur punct.
Mehmet Topal stă la pândă și este pregătit să preia echipa a treia oară, scrie gsp.ro. Față de precedentele mandate, situația nu se va schimba. Turcul și-a început cursurile Pro la Istanbul, pe care le va termina peste un an, deci rolul de principal va fi deținut, pe hârtie, de altcineva.
Ce spun oficialii de la Petrolul despre plecarea lui Ciobotariu
Problemele financiare tot mai mari de la Petrolul i-au determinat pe oficialii grupării să îi vândă pe Marian Huja la formația poloneză Pogon Szczecin pentru 300.000 de euro și pe Tidiane Keita la CFR Cluj, primind pe el 400.000 de euro.
Aceste plecări au slăbit forța echipei, iar vicepreședintele grupării spune că postul lui Liviu Ciobotariu nu este în pericol tocmai pentru faptul că înm timpul pregătirii de vară și-a făcut o strategie, după care s-a terzit fără doi jucători importanți.
„N-am discutat sub nicio formă despărțirea de Ciobotariu. Sigur, rezultatele nu sunt extraordinare, însă jocul n-a fost de natură să ne îngrijoreze. Mergem mai departe cu Ciobi, îi oferim credit pe termen lung și sperăm să obținem, deocamdată, un scor bun cu Farul”, a subliniat Cristian Fogarassy, vicepreședintele galben-albaștrilor.
Probleme la Petrolul are și Sergiu Hanca, acuzat că a jucat cam relaxat cu Universitatea Craiova, iar la prima reușită a gazdelor a urmărit faza la fel ca oamenii din tribune. Exclus din lot în perspectiva partidei cu Farul, jucătorul se apără.
„Mie nu mi-a reproșat nimeni nimic, nici măcar nu s-a făcut analiza video a partidei de la Craiova. Cu Poli Iași am lipsit din pricina unei accidentări, acum nu am fost oprit în lot, fără niciun fel de explicații. Respect însă în totalitate decizia antrenorului și-mi văd normal de pregătire.
Mi-am prelungit recent contractul pe încă un sezon cu Petrolul, mai am doi ani în total, nu mă tentează să plec nicăieri. Îmi voi duce angajamentul la capăt până în ultima zi.
Nu mai am nimic de demonstrat nimănui și nu mai am 20 de ani să fiu înnebunit să joc meci de meci. Dacă antrenorul va dori să mă folosească, îmi fac treaba. Dacă nu, respect hotărârile! Sunt lucruri normale în fotbal. Nu mi se pare nimic neobișnuit”, a spus el, potrivit aceleiași publicații.