Boateng e dorit de Gigi Becali la FCSB, iar Dinamo l-ar putea pierde gratis: „A fost singura condiție pe care ne-a pus-o”

SURSĂ Sportpictures 28.05.2025
Vezi galeria foto - 4 poze

Boateng, fotbalist dorit de Gigi Becali la FCSB, poate pleca gratis de la Dinamo București, din cauza unei condiții pe care jucătorul a impus-o în momentul în care a semnat cu clubul din „Ștefan cel Mare”.

Andrei Nicolescu, administratorul special al „câinilor”, a vorbit recent despre situația fotbalistului și a declarat că Dinamo face eforturi pentru ca acesta să-și prelungească înțelegerea.

Dinamo îl poate pierde gratis pe Boateng

Kennedy Boateng, unul dintre cei mai importanți fotbaliști din lotul pe care Zeljko Kopic îl pregătește la Dinamo București, ar putea pleca gratis de la formația din „Ștefan cel Mare”, din cauza unei condiții pe care jucătorul a impus-o în momentul în care a semnat cu clubul.

Andrei Nicolescu, administratorul special al „câinilor”, a vorbit recent despre situația fotbalistului și a declarat că Dinamo București face eforturi mari pentru ca acesta să-și prelungească înțelegerea, care expiră în vara anului 2026.

„Legat de Boateng (n.r. – care mai are un an de contract), suntem pe repede-înainte și acolo, credeți-mă, dar nu e atât de ușor. Și la întrebarea «De ce nu l-am semnat de la început pe Kennedy mai mult de doi ani?» răspunsul e că aia a fost singura condiție pe care a pus-o în momentul în care a semnat contractul”, a spus Andrei Nicolescu, pentru 48TV, televiziunea clubului clubului din „Ștefan cel Mare”.

Reamintim că Kennedy Boateng reprezintă o țintă importantă pentru Gigi Becali. Patronul celor de la FCSB vrea să îl aducă pe fundașul în vârstă de 28 de ani sub comanda lui Elias Charalambous, în încercarea de a construi un lot care să facă față, în sezonul viitor, atât în Superliga României cât și în competițiile europene.

Gigi Becali a pus ochii pe doi fotbaliști de la Dinamo București

Kennedy Boateng nu este singurul jucător de la Dinamo București pe care Gigi Becali a pus ochii. Latifundiarul din Pipera încearcă să îl aducă la FCSB și pe Dennis Politic.

La jumătatea lunii mai, Andrei Nicolescu a declarat că Dinamo București este deschisă la negocieri și că, în acest moment, în „Ștefan cel Mare” nu există jucători netransferabili.

„Toată lumea este transferabilă. Nimeni nu este netransferabil la Dinamo datorită modului în care Dinamo încearcă să se reașeze pe făgașul normal al performanței. În acest moment nu ne permitem să spunem că cineva este netransferabil”, spunea Andrei Nicolescu, la jumătatea lunii mai, conform gsp.ro.

Publicat: 28 05. 2025, 15:51