Billel Omrani, primul mesaj pentru suporterii celor de la FCSB: „Tot timpul era stadionul plin, incredibil! Vreau să le transmit asta”. Când va putea atacantul să debuteze sub comanda lui Nicolae Dică

Billel Omrani a oferit primul interviu în roș-albastru și a transmis un mesaj pentru suporterii celor de la FCSB.

În ziua în care a fost prezentat oficial, algerianul a precizat că principalul său obiectiv este să câștige încă un campionat, după cele 5 pe care și le-a trecut în cont cu CFR Cluj.

Omrani a precizat că sunt șanse mari ca el să se afle pe teren încă din etapa următoare. Cu toate că a recunoscut că mai are de muncit cu preparatorul fizic pentru a se afla la capacitate maximă, atacantul vrea să debuteze cât mai repede.

Billel Omrani, primul mesaj pentru suporterii celor de la FCSB: „Tot timpul era stadionul plin, incredibil! Vreau să le transmit asta”. Când va putea atacantul să debuteze sub comanda lui Nicolae Dică

Algerianul a fost fascinat de atmosfera creată de suporterii celor de la FCSB de fiecare dată când a sosit pe Arena Națională în calitate de adversar, pe când evolua pentru CFR Cluj, și le-a transmis acestora că speră să marcheze cât mai multe goluri în roș-albastru.

„Sunt foarte fericit că am semnat. Acum am nevoie să lucrez, să câștigăm meci de meci, și în Conference și în campionat și eu sper să câștigăm titlul anul acesta și să mergem mai departe și în Europa.

Sper să fiu un plus, echipa e foarte bună. Am câștigat deja 5 campionate și sper să câștig încă unul aici. E adevărat că domnul Becali m-a vrut de mult, și eu am vrut să vin înainte dar nu s-a întâmplat. Nu sunt pregătit 100%, mai am nevoie de 10 zile. Trebuie să lucrez mult.

(n.r. – Te vedem pe teren după pauza pentru echipa națională?) Da, este o șansă mare, chiar și acum. Deja am o săptămână de pregătire cu echipa, și acum am mult de lucru cu preparatorul fizic. Eu sunt bărbat, vreau să joc, să lucrez, și acum am nevoie să arăt tuturor că sunt pregătit. Am fost rivali și tot timpul am venit aici și stadionul era plin, incredibil. Mi-a plăcut  atmosfera, iar suporterilor le transmit că sper să dau multe goluri, multe assist-uri, să câștigăm multe meciuri și sper să fie cu noi tot timpul”, a spus Billel Omrani, pentru FCSB TV.

Publicat: 13 09. 2022, 16:55
Actualizat: 13 09. 2022, 16:57