Bătaie pe teren la Dinamo – UTA! Suporterii arădeni, însoțiți de prietenii de la CSA Steaua, s-au luat la pumni cu fanii „câinilor” chiar pe gazon. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Mai multe incidente violente au avut loc pe Stadionul „Arcul de Triumf”, înaintea meciului dintre Dinamo București și UTA Arad. Suporterii celor două formații s-au bătut, chiar pe teren, înainte de startul partidei.

La conflictul violent au luat parte și suporterii celor de la CSA Steaua, care i-au însoțit pe prietenii arădeni.

Bătaie pe teren la Dinamo – UTA!

Suporterii celor de la Dinamo București și de la UTA Arad au avut de reglat mai multe conturi înaintea partidei de pe Stadionul „Arcul de Triumf”. Fanii din Peluza SUD Dinamo au aprins mai multe torțe înainte partidei și au umplut arena de fum. Astfel, au intrat pe suprafața de joc, unde au ajuns și suporterii celor de la UTA Arad, însoțiți de prietenii de la CSA Steaua.

Minute în șir, s-au împărțit pumni și picioare. Suporterii echipelor au folosit și curelele de la pantaloni pentru a lovi. Imediat, forțele de ordine și-au făcut apariția pe teren și au reușit, cu greu, să oprească bătaia dintre cele două galerii.

Totodată, mai mulți fani violenți au fost reținuți de către forțele de ordine și este posibil să se aleagă cu sancțiuni drastice.

Din această cauză, toate meciurile din Superliga României, programate la ora 20.00, au început cu întârziere.

Conflict violent și cu suporterii de la U Cluj

Acesta nu este primul conflict în care galeria celor de la UTA Arad este implicată astăzi, 8 martie. În drum spre București, suporterii arădeni s-au întâlnit cu rivalii de la Universitatea Cluj și s-au bătut, conflictul fiind oprit de către Jandarmerie.

„Jandarmii împreună cu polițiștii au intervenit însă prompt și am reușit să oprim escaladarea conflictului. Nu au fost pagube materiale și nu a avut nimeni nevoie de îngrijiri medicale.

Pe baza imaginilor vom lua măsurile care se impun. Erau cu un microbuz și un autocar. Noi deja am comunicat către București și vom lua măsuri și pentru drumul de întoarcere.

Suporterii vor fi însoțiți pe toată raza județelor pe tot parcursul drumului de întoarcere. Suporterii riscă amenzi. Vom stabili în urma imaginilor surprinse pe camere”, a anunțat Jandarmeria, potrivit Fanatik.

Publicat: 08 03. 2024, 20:33
Actualizat: 08 03. 2024, 20:39