Au apărut imaginile şocante, care îl pot înfunda pe Liviu Ungurean! „Am să trag în oricine! Am folosit pistolul şi am să-l folosesc oricând e cineva mai puternic ca mine. Îl îngenunchez”. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Fix în ziua când Liviu Ungurean a fost audiat la Parchet, în mediul online au apărut imagini în care șeful galeriei din Giulești anunță că nu are nicio teamă să folosească armele și să împuște pe cineva.

Într-un dialog cu suporterii Rapidului, „Bocciu” le-a comunicat clar acestora că oricine îi va pune viața în pericol va trebui să se confrunte cu armele pe care liderul Peluzei Nord le are în dotare.

Liviu Ungurean: „Am să scot pistolul întotdeauna când o să am ocazia!”

Joi, 14 martie a fost o zi tristă pentru rapidiști. Președintele clubului, Daniel Niculae, și liderul de galerie, Liviu Ungurean alias „Bocciu” au fost săltați de mascați și duși la audieri în cazul unui dosar de arme, muniții și materiale pirotehnice. Fostul internațional român este acuzat că a cotizat sume importante de bani pentru ca fanii rapidului să cumpere și să introducă materiale pirotehnice în stadion.

Dacă Daniel Niculae este la prima experiență de acest gen, Liviu Ungurean nu este străin de aceste acuzații. În urmă cu 9, mai precis în 2015, șeful galeriei a folosit pistolul într-o altercație care e cunoscută sub numele de „Bătălia de la ProRapid”. Atunci, în urma anchetei, fost condamnat pentru patru infracţiuni: nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept, lovire şi alte violenţe, dar şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Curioși de cele întâmplate, la o sesiune de întrebări în mediul online, fanii Rapidului l-au chestionat pe Liviu Ungurean în legătură cu acest eveniment. Iar răspunsul liderului din Giulești a fost ferm și la obiect, precizând că va folosi pistolul de fiecare dată când se va simți amenințat și de fiecare dată când cineva va încerca săi submineze autoritatea.

„Băi, am să scot pistolul întotdeauna când o să am ocazia! O să scot și mitralierele, eu nu am cum să pierd, nu îmi permite religia să pierd. Și când cuiva i-au crescut mușchii și se crede în stare o să scot tot ce ține buzunarul meu să scot.

Eu am să folosesc pistolul întotdeauna când am să-mi simt viața în pericol. O să trag în oricine e în fața mea ca să câștig orice bătaie. O să folosesc toată viața mea pistolul când cineva crede că e mai puternic decât mine. O să-i arăt că-l retrogradez, o să-l îngenunchez”, se confesa Liviu Ungurean, în dialog cu suporterii rapidiști.

Publicat: 14 03. 2024, 20:03