Arădeni și mai triști la despărțirea de Domide: UTA – Oțelul Galați 0-4
Meciul dintre UTA și Oțelul Galați, din cadrul etapei a 13-a din Superliga, a avut mai multe semnificații importante pentru echipa gazdă. În primul rând, Aradul i-a adus un omagiu lui Flavius Domide pe stadionul unde „Roșcovanul” a scris istoria clubului. Fostul internațional s-a stins în urmă cu o săptămână la vârsta de 79 de ani.
Apoi, Gyuszi Balint era pentru prima oară în postura adversarului pe arena „Francisc Neuman” și nu în ultimul rând miza era un loc 6, cel puțin până în weekendul ce vine. Iar echipa ce a ajuns în play-off este Oțelul Galați, care a predat o lecție de fotbal și s-a impus cu 4-0.
Utiștii, la înălțime doar în tribune: Coregrafie emoționantă în memoria lui Domide
La cum au jucat în startul partidei, cele două echipe parcă au așteptat minutul 10, când meciul și timpul s-a oprit în loc pe stadionul de pe Mureș. Toți spectatorii au ridicat la cer cartonașe cu un tricou „roș-alb” , iar pe spate a fost imprimat versurile cântecul compus de „ultrași” pentru legenda utistă. În teren, așa-zișii urmași ai lui Domide nu s-au simțit deloc bine cu mingea. Jocul băieților lui Adi Mihalcea a abundat în greșeli elementare, iar Oțelul a avut șansa câtorva atacuri tăioase. Primul pericol al oaspeților s-a născut, însă, după un corner, cu bara lui Van Durmen și respingerea de pe linia porții a lui Alomerovic. Faza s-a petreceut chiar înainte de schimbarea căpitanului lui Balint, Joao Lameira, cu Joao Paulo. Iar mijlocașul calificat deja la „mondiale” cu naționala Capului Verde avea să fie decisiv pentru golul oaspeților, din minutul 30. Dar nu înainte ca Vali Costache să nimerească bara din dreapta lui Dur-Bozoancă cu un șut de la 25 de metri.
„Mondialul” Paulo a intrat cu „assist”
Iar când ceasul a bătut jumătate de oră, Paolo a pasat perfect în adâncime, iar Nuno Pedro l-a fixat pe Iliev cu o finalizare plasată din 12 metri ușor lateral dreapta. UTA s-a mai trezi puțin și a avut a doua bară a reprizei. În minutul 37, Tzionis a centrat din corner, iar „capul” lui Poulolo a „ștampilat” transversala. Doar că forcingul gazdelor a fost tăiat brusc de cele două „galbene” luate de Ovidiu Popescu în decurs de 6 minute. Și pentru al doilea meci acasă, arădenii rămâneau în zece oameni pe finalul primei reprize. Cu Csikszereda fusese eliminat Coman.
Hrezdac a avut singura ocazie a gazdelor în repriza secundă, apoi a urmat „potopul”
Adrian Mihalcea l-a lăsat la cabine pe Padula și a apelat la „închizătorul” Hrezdac, care a avut o ocazie importantă, cu un șut de pe 16 metri ce nu a trecut departe de poartă. Apoi, antrenorul utist și-a schimbat fundașii laterali și a mai băgat un „vârf”, pe Barbu. Nu pentru mult timp, căci pe bancă a trecut și Coman, dar scorul era deja 0-2. În minutul 62, nou-intratul Bordun a pătruns în dreapta, a pasat în fața porții, de unde Andrezinho a deviat balonul în plasă. Galeria utistă a continuat să cânte ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat și au afișat un nou banner omagial: „Ce înseamnă pentru mine UTA / Ceea ce înseamnă pentru fiu mama, tata bunica și frații / La UTA am cresut și am ajuns fotbalist – Flavius Domide”.
Oțelul a făcut și spectacol la prima sa victorie externă
În superioritate numerică, Oțelul a controlat fără probleme ostilitățile, mai ales că toți jucătorii celor de la UTA au prins o zi groaznică. Iar golul trei a fost doar o chestiune de timp. Pe o contră rapidă, Patrick i-a pasat lui Andrezinho, care a fost secerat în careu de Stolnik, la primul său meci la UTA după un an și jumătate. Conrado a executat perfect penalty-ul, în stânga lui Iliev și scorul devenea 0-3. Avea să fie și mai rău pentrru arădeni, căci a punctat și Paulinho, după o pătrundere ca prin brânză prin defensiva gazdelor și un șut în cros în dreapta portarului utist. S-a terminat 0-4 și UTA leagă două eșecuri la rând și pierde în premieră pe teren propriu în acest sezon. De cealaltă parte, Laszlo Balint a câștigat primul meci extern la cârma Oțelului, în acest campionat tocmai la Arad, pe terenul echipei ce ocupă un loc aparte în inima sa.
UTA: Iliev – Țuțu (54 D. Barbu), Poulolo, Pospelov, Alomerovic (54 Stolnik) – Van Durmen (81 L. Mihai), Ov. Popescu – Padula (46 Hrezdac), Costache, Tzionis – Coman (64 Fl. Iacob). Rezerve neutilizate: Gorcea – Benga, Dragoș. Antrenor: Adrian Mihalcea
Oțelul: Dur-Bozoancă – Zhelev (81 Murria), Zivulic, Iacob, Conrado – N. Pedro (81 Chira), Lameira (21 J. Paulo) – D. Sandu (59 D. Bordun), A. Ciobanu, Andrezinho (81 – Patrick (81 Paulinho) Rezerve neutilizate: I. Popescu, Ursu – E. Neicu, Bonilla, Postelnicu, Frunză, C. Neicu. Antrenor: Laszlo Balint
Arbitri: Horațiu Feșnic – Alexandru Cerei (ambii din Cluj), Valentin Avram (București). Rezervă: George Roman (Timișoara).
Camera VAR: Bogdan Dumitrache (București) și Raul Ghiciulescu (Lugoj – Timiș).
Observator FRF: Nicolae Grigorescu (Timișoara)
Delegat LPF: Ioan Mărginean (Alba Iulia)