Anunțul momentului de la Gică Craioveanu! Vine un antrenor nou la Universitatea Craiova. Când îl va numi oficial Mihai Rotaru

Gică Craioveanu, fostul oficial de la Universitatea Craiova, a anunțat că la gruparea lui Mihai Rotaru vine un nou antrenor.

Anunțul momentului de la Gică Craioveanu! Vine un antrenor nou la Universitatea Craiova. Când îl va numi oficial Mihai Rotaru

După plecarea lui Laurențiu Reghecampf în Arabia Saudită, la Al Taee, Universitatea Craiova a rămas fără un antrenor principal de renume. Echipa din Bănie a rămas pe mâinile echipei formate din Corneliu Papură și Dragoș Bon, însă Gică Craioveanu le-a dat o veste bună oltenilor.

Fostul atacant din Bănie a dezvăluit că patronul oltenilor nu vrea să se grăbească cu alegerea unui nou antrenor, însă e hotărât să îl numească pe viitorul „principal” din Bănie în pauza competițională din iarnă.

Mihai Rotaru a spus că Papură este antrenorul care cunoaște cel mai bine echipa și o să se continue cu el. Nimeni nu m-a crezut când am zis că el va rămâne. Mihai are încredere în el. 

În curând nu va numi un nou antrenor, dar cred că după iarnă, după stagiul de pregătire. 

În România nu este stabilitate, nu este nicăieri stabilitate. Îi admir pe cei de la Sepsi. Au rezultate negative, dar îl păstrează pe Ciobi (n.r. Liviu Ciobotariu). Înseamnă că au încredere în Ciobi”, a declarat Gică Craioveanu, conform Digisport.

Înainte ca Dragoș Bon și Corneliu Papură să preia banca tehnică a Universității Craiova, Laurențiu Reghecampf i-a condus pe olteni din  iulie până în septembrie 2023, în 7 meciuri, perioadă în care trupa din Bănie a bifat 4 victorii, o remiză și 2 înfrângeri.

Universitatea Craiova, pe locul 4 în Superliga

Universitatea Craiova se află pe locul patru în clasamentul din Superliga, cu 22 de puncte, la egalitate cu Rapid București, însă formația din Giulești are un golaveraj  mai bun.

În cele 12 meciuri jucate în sezonul 2023-2024 din Superliga, Universitatea Craiova a bifat șase victorii, patru remize și două înfrângeri, iar golaverajul este de 19 goluri date și 10 primite.

Pentru Universitatea Craiova urmează meciul de „acasă” cu Petrolul Ploiești, duminică, 22 octombrie, ora 18.00, în etapa a 13-a din Superliga, iar partida este Live Video Online pe ProSport și la TV pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport.

 

Publicat: 19 10. 2023, 10:45
Actualizat: 19 10. 2023, 10:47