Anunț despre transferul momentului de la Universitatea Craiova! Ivaylo Petev a reacționat imediat după victoria cu Petrolul

Universitatea Craiova, echipa lui Mihai Rotaru, a câștigat cu greu pe terenul Petrolului, scor 3-2, în etapa 28 din Superliga.

După victoria de pe „Ilie Oană”, Ivaylo Petev, antrenorul oltenilor, a anunțat că unul din atacanții săi e pe picior de plecare.

Anunț despre transferul momentului de la Universitatea Craiova! Ivaylo Petev a reacționat imediat după victoria cu Petrolul

Întrebat de succesul cu Petrolul, Ivaylo Petev, antrenorul Universității Craiova, a spus că echipa sa nu a făcut deloc un meci rău la Ploiești. Tehnicianul bulgar a anunțat că bosniacul Elvir Koljic este ca și plecat de la echipă și a ținut să precizeze că cine îl va înlocui va trebui să dea totul pe teren.

„Am spus, vom ști sigur ce se întâmplă cu Koljic zilele viitoare. E o situație normală, avem un lot numeros și, cine va intra în locul lui, trebuie să dea totul. Un meci bun pentru suporteri, nu și pentru antrenor. Nu am făcut un meci rău, mai ales în prima parte, am avut ocazii.

Ne-am propus să nu mai repetăm greșelile pe care le făceam în startul reprizei a doua, dar le-am dat șansa să marcheze și au egalat. Nu e nimic nou pentru noi, dar, după asta, am continuat să luptăm pentru cele trei puncte și cred că am meritat să câștigăm.

Titlul? Nu. Obiectivul meu este să câștig următorul meci. Nu e o întrebare pentru mine. Eu încerc să-l readuc pe Ivan într-o formă bună”, a spus Ivaylo Petev.

Alexandru Mitriță, fotbalistul Universității Craiova, spunea că victoria echipei sale este pe deplin meritată.

„Victorie meritată, chiar dacă au fost două greșeli ale noastre, am luat gol în minutul 45, apoi imediat după pauză. Nu trebuie să mai facem asta.

Nu am fost relaxați, doar că am greșit. Am arătat ca o echipă, importante sunt punctele. Creștem de la meci la meci, suntem mai încrezători. Noi vrem să luăm fiecare meci în parte, apoi urmează play-off-ul și vom vedea”, a declarat Alexandru Mitriță.

Cum au arătat echipele de start

Petrolul (3-4-3): Zima – L. Dumitriu, Papp, Meijers (cpt), Huja – L. Dumitriu, Jair, Diomande, Hanca – Musi, Irobiso, G. Grozav
Rezerve: Eșanu, Bălbărău, Garutti, Radu, Takayuki Seto, Bratu, Jyry, Dumitrache, D. Paraschiv, Berisha, Răducan
Antrenor: Florin Pârvu

Universitatea Craiova (4-3-3): L. Popescu – Căpățână, Maldonado, Screciu, Ndong – A. Crețu, Mateiu, Houri – Baiaram, Markovic, A. Mitriță
Rezerve: Goga, Vlădoiu, Badelj, Zajkov, R. Silva, Kozulj, Soiri, Mekvabishvili, Blesa, Kozulj, Câmpanu, A. Ivan, Danciu
Antrenor: Ivaylo Petev

Stadion: Ilie Oană
Arbitru: Coza Ionuţ (Cernica). A1: Urzică Vladimir (Piatra Neamţ), A2: Vodă Alexandru (Alba Iulia)
Arbitru VAR: Haţegan Ovidiu (Arad). Arbitru AVAR: Trandafir Cristina Mariana (Bucureşti)

Publicat: 29 02. 2024, 21:29
Actualizat: 29 02. 2024, 21:35