ULTIMA ORĂ | Andrea Compagno, aproape de FCSB! Ce a făcut italianul după negocierile cu Gigi Becali. „Nu se mai schimbă lucrurile! Suntem mulțumiți”

Andrea Compagno in meciul de fotbal dintre FC U Craiova 1948 si UTA Arad, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, vineri 18 februarie 2022. © FOTO:Catalin Ciupureanu/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Marcel Pușcaș, președintele lui FC U Craiova, a făcut un anunț de ultima oră despre transferul lui Andrea Compagno la FCSB.

Gigi Becali și Adrian Mititelu s-au înțeles pentru transferul lui Andrea Compagno, doar că au apărut probleme în negocierile dintre latifundiarul din Pipera și atacantul italian.

Deși Gigi Becali a accepta să plătească 1,5 milioane de euro pentru transferul lui Andrea Compagno, italianul a refuzat prima ofertă venită din partea vicecampioanei României în ceea ce privește salariul pe care ar urma să-l primească. FCSB i-a oferit un salariu lunar în valoare de 15.000 de euro, în timp ce Compagno a solicitat dublu.

Anunț de ultima oră despre transferul lui Andrea Compagno la FCSB

După ce negocierile dintre Andrea Compagno și FCSB au intrat în impas în cursul zilei de sâmbătă, lucrurile s-au schimbat după o zi. Marcel Pușcaș a dezvăluit că atacantul s-a prezentat la baza de antrenament duminică dimineața pentru a-și lua echipamentul, iar acesta a transmis că transferul lui se poate rezolva cel târziu luni.

„Eu sunt la cantonament și a venit Andrea, și-a luat echipamentul și a zis că astăzi sau mâine se parafează și contractul. Cred că în proporți de 99% nu se mai schimbă lucrurile. Cluburile s-au înțeles și acum rămâne să se stabilească și raporturile FCSB – jucător. Sutem mulțumiți, Mititelu nu este un sac fără fund”, a spus Marcel Pușcaș, președintele lui FC U Craiova.

Cotat de site-urile de specialitate la 500.000 de euro, Andrea Compagno a ajuns la FC U Craiova în iulie 2020 și mai are contract cu formația patronată de Adrian Mititelu până în vara lui 2024. Atacantul italian a mai jucat pe parcursul carierei la echipe precum Catania, Due Torri, Pinerolo, Argentina, Borgosesia, Nourese și Tre Fiori.

Publicat: 28 08. 2022, 12:13
Actualizat: 28 08. 2022, 12:48