Andres din Superligă e fan Chivu, nu Iniesta! Cum a ajuns fotbalistul român să poarte prenumele fostului campion mondial

Andres Dumitrescu s-a întors în fotbalul românesc și a semnat cu Petrolul. Fundașul stânga, care va împlini 25 de ani în luna martie, s-a despărțit de Slavia Praga, care îl împrumutase la Sigma Olomouc, și a semnat un contract cu echipa antrenată de Eugen Neagoe, scadent în iunie 2027.

Născut la Slatina, Andres Dumitrescu s-a remarcat la Sepsi, echipă alături de care a câștigat două Cupe ale României și două Supercupe, înainte să se transfere, în vara lui 2023, la Slavia Praga.

A revenit, sub formă de împrumut, la Sepsi, pe perioada sezoanelor ‘23/’24 și ‘24/’25, iar din vara anului trecut a fost detașat la Sigma Olomouc. Andres Dumitrescu poartă prenumele spaniolului Andres Iniesta, omul care a adus Spaniei titlul mondial în 2010, marcând unicul gol în partida cu Olanda.

Alegerea părinților săi nu a avut nicio legătură cu acesta, ci a fost făcută la sugestia unei verișoare a fotbalistului, care și-a dorit pentru el un prenume special. Pe Dumitrescu îl cheamă și Mihai, acesta fiind de fapt prenumele dorit de părinții lui.

Andres Dumitrescu este fan înfocat Cristi Chivu

Fotbalistul care a făcut parte din lotul „tricolorilor” la turneul final al Campionatului European U21 din 2023, dar a fost convocat o dată și la naționala de seniori, este mare fan Cristi Chivu, încercând să-și însușească cât mai mult din calitățile actualului antrenor de la Inter Milano.

„Cred că mi-am ales un model bun! L-am admirat mereu ca fotbalist și evident că îl urmăresc și ca antrenor. Mai ales acum că este la o echipă atât de mare”, a explicat Andres Dumitrescu pentru ProSport. El nu a ascuns că se gândește să ajungă din nou în vederile naționalei, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a luat decizia de a reveni acasă.

Pentru asta e nevoie să joc constant, lucru care mi-a lipsit în străinătate. Am ajuns la Petrolul, deoarece aici am găsit cei mai receptivi oameni. Au fost și alte discuții, dar am ales ce am crezut eu că e mai bine pentru mine în acest moment”, a mai punctat fotbalistul.

El a bifat doar cinci prezențe, în actuala stagiuni, în prima ligă din Cehia, Cupa Cehiei, preliminariile Europa League și faza grupelor Conference League.

Andres Dumitrescu și-a făcut junioratul la Pitești, jucând pentru FC Argeș și Viitorul. La 18 ani a plecat la Padova, în Italia, apoi la Lugano, în Elveția. Cea mai consistentă perioadă din cariera lui a fost la Sepsi, pentru care a jucat 129 de meciuri și a marcat 3 goluri.

Noul fotbalist al Petrolului a produs unul dintre cele mai mari coșmaruri ale ploieștenilor. În sezonul trecut, el a marcat pentru Sepsi, în ultimul minut, egalând pentru echipa lui, într-un moment în care Petrolul conducea cu 1-0, în deplasare, iar ploieștenii jucau cu doi oameni în plus. „ dați seama, acesta a fost primul lucru care mi s-a spus când am intrat în vestiar. Eu mi-am făcut datoria. Sper dau goluri și pentru Petrolul”, a mai afirmat Andres Dumitrescu.

Publicat: 18 01. 2026, 12:07
Actualizat: 18 01. 2026, 12:08